Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Art. I. – Legea nr.32/2000 privind societăţile de asigurare şi
supravegherea asigurărilor, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 148 din 10 aprilie 2000, cu modificările şi completările
ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. După partea introductivă a articolului 2 se introduce
litera A cu următorul cuprins:
„A. DEFINIŢII COMUNE”
2. Punctele 2 şi 6 ale articolului 2 se abrogă.
3. Punctele 5, 10, 11 şi 17 ale articolului 2 vor avea
următorul cuprins:
„5. asigurător – persoana juridică română sau filiala autorizată
în condiţiile prezentei legi să exercite activităţi de asigurare, precum şi
sucursala unei societăţi de asigurare, sau a unei societăţi mutuale,
dintr-un stat membru, care a primit o autorizaţie de la autoritatea
competentă a statului membru de origine;
10. acţionar semnificativ – orice persoană care, nemijlocit şi
singură ori prin intermediul sau în legătură cu alte persoane fizice sau
2
juridice, exercită drepturi ce decurg din deţinerea unor acţiuni care,
cumulate, reprezintă cel puţin 10% din capitalul social al unui
asigurător/reasigurător, ori îi conferă acesteia cel puţin 10% din totalul
drepturilor de vot în adunarea generală a acţionarilor, sau care dau
posibilitatea să exercite o influenţă semnificativă asupra conducerii unui
asigurător, reasigurător, broker de asigurare şi/sau de reasigurare în care
are poziţia semnificativă, după caz;
11. persoane semnificative – administratorii şi/sau conducerea
executivă ai/a asigurătorului/ reasigurătorului/ brokerului de asigurare
şi/sau de reasigurare, după caz;
17. reasigurare – operaţiunea de asigurare a unui asigurător sau
reasigurător de către un reasigurător.”
4. După punctul 19 al articolului 2 se introduc punctele
20 – 24, precum şi literele B şi C, cu următorul cuprins:
„20. state membre - statele membre ale Uniunii Europene şi
celelalte state aparţinând Spaţiului Economic European;
21. autorităţi competente - autorităţile naţionale care, prin lege
sau alte reglementări, sunt abilitate să supravegheze piaţa asigurărilor;
22. stat terţ – stat care nu este stat membru al Uniunii Europene
sau al Spaţiului Economic European;
23. unitate de cont – EURO aşa cum este definită în articolul 4
al Statutului Băncii Europene de Investiţii. Pentru echivalentul în lei se
va utiliza cursul ROL/EUR comunicat de Banca Naţională a României
pentru data de 31 decembrie a anului de raportare financiară;
24. suport durabil – orice mijloc care permite clientului să
stocheze informaţia adresată lui, într-o modalitate accesibilă pentru
utilizări viitoare, într-o perioadă de timp corespunzătoare scopului
pentru care a fost furnizată informaţia şi care permite reproducerea
exactă a acesteia de pe dischete, CD-ROM-uri, DVD-uri, unităţile
centrale ale computerelor pe care poşta electronică este stocată, cu
excepţia site-urilor Internet, care nu îndeplinesc criteriile de stocare şi
reproducere a informaţiei.
B. DEFINIŢII PENTRU ASIGURĂTORI
25. stat membru gazdă – statul membru, altul decât statul de
origine, în care asigurătorul sau reasigurătorul îşi desfăşoară activitatea;
3
26. stat membru de origine – statul membru în care este situat
sediul social al asigurătorului sau al reasigurătorului;
27. asigurător dintr-un stat terţ – asigurător al cărui sediu real
se află în afara Uniunii Europene, ale cărui filiale deschise în cadrul
Uniunii Europene funcţionează pe baza unei autorizaţii de la autoritatea
competentă a statului membru gazdă. Prin sediu real se înţelege centrul
principal de conducere şi de gestiune a activităţii statutare, chiar dacă
hotărârile organelor respective sunt adoptate potrivit dispoziţiilor
transmise de acţionari sau asociaţi din alte state;
28. societate-mamă – persoana juridică aflată faţă de o entitate
cu personalitate juridică, denumită în continuare filială, în una dintre
următoarele situaţii:
a) deţine direct şi/sau indirect majoritatea drepturilor de vot
dintr-o filială;
b) are dreptul să numească sau să revoce majoritatea membrilor
organelor de administrare sau de control ori majoritatea conducătorilor
unei filiale şi este în acelaşi timp acţionar sau asociat al acelei filiale;
c) are dreptul de a exercita o influenţă dominantă asupra unei
filiale la care este acţionar sau asociat, în virtutea unor clauze cuprinse
în contracte încheiate cu persoana juridică respectivă sau a unor
prevederi cuprinse în actul constitutiv al acelei persoane juridice, în
situaţia în care legislaţia care guvernează statutul filialei permite
existenţa unor astfel de clauze ori prevederi;
d) este acţionar sau asociat al unei filiale şi în ultimii doi ani a
numit singur, ca rezultat al exercitării drepturilor sale de vot, majoritatea
membrilor organelor de administrare sau de control ori majoritatea
conducătorilor filialei;
e) este acţionar sau asociat al unei filiale şi controlează singur,
în baza unui acord încheiat cu ceilalţi acţionari sau asociaţi, majoritatea
drepturilor de vot în acea filială, precum şi orice entitate care, în opinia
Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, exercită o influenţă dominantă
asupra unei alte entităţi;
29. sucursală – agenţia sau sucursala unui asigurător sau
reasigurător. Orice prezenţă permanentă a unui asigurător sau
reasigurător pe teritoriul unui stat membru trebuie să fie tratată ca o
agenţie sau sucursală, chiar dacă prezenţa nu ia forma unei agenţii sau
sucursale, dar consistă în principal într-o reprezentanţă condusă de
personalul acelei entităţi sau de o persoană independentă care are un
mandat permanent de a acţiona în numele şi pentru acea entitate;
4
30. interes de participare – deţinerea de 10% sau mai mare, dar
nu mai mult de 20% a unor drepturi în capitalul altor entităţi,
reprezentate sau nereprezentate de titluri care, creând o legătură durabilă
cu acestea, sunt destinate să contribuie la activitatea societăţii;
31. participaţie – deţinerea directă sau prin control a cel puţin
20% din drepturile de vot sau din capitalul unei societăţi;
32. societate participativă – o entitate care este fie o
societate-mamă, fie altă societate care deţine o participaţie, fie o entitate
aflată în legătură cu o altă entitate printr-o relaţie definită prin:
a) conducerea unitară asupra entităţii în cauză şi una sau mai
multe entităţi cu care nu are legătură, ca urmare a unui contract încheiat
cu acea entitate sau în temeiul unor prevederi din actele constitutive sau
din statutul acelor entităţi sau
b) prezenţa majoritară a aceloraşi persoane în consiliul de
administraţie, conducerea executivă sau în consiliul de supraveghere ale
entităţii în cauză şi ale uneia sau mai multor entităţi cu care nu are
legătură, în cursul anului financiar şi până la întocmirea situaţiilor
financiare consolidate;
33. societate afiliată - o filială sau o altă societate în care se
deţine o participaţie sau o entitate aflată în legătură cu o altă entitate
printr-o relaţie definită prin:
a) conducerea unitară asupra entităţii în cauză şi una sau mai
multe entităţi cu care nu are legătură, ca urmare a unui contract încheiat
cu acea entitate sau în temeiul unor prevederi din actele constitutive sau
din statutul acelor entităţi sau
b) prezenţa majoritară a aceloraşi persoane în consiliul de
supraveghere a entităţii în cauză şi a uneia sau mai multor entităţi cu
care nu are legătură, în cursul anului financiar şi până la întocmirea
situaţiilor financiare consolidate;
34. holding de asigurare – o societate-mamă a cărei activitate
principală constă în achiziţionarea şi deţinerea de participaţii în filiale,
atunci când aceste filiale sunt exclusiv sau în principal societăţi de
asigurare, societăţi de reasigurare sau societăţi de asigurare din state
terţe, cel puţin una din aceste filiale fiind o societate de asigurare;
35. holding mixt de asigurare – o societate-mamă, alta decât o
societate de asigurare sau o societate de asigurare dintr-un stat terţ sau o
societate de reasigurare sau un holding de asigurare, care include printre
filialele sale cel puţin o societate de asigurare;
5
36. localizarea activelor – existenţa activelor, mobiliare sau
imobiliare, într-un stat membru; activele reprezentate de creanţe sunt
considerate situate în statul membru în care sunt realizabile;
37. congruenţa activelor – acoperirea obligaţiilor subscrise întro
anumită monedă cu active exprimate sau realizabile în aceeaşi
monedă;
38. legături “strânse” – relaţii existente între două ori mai
multe persoane fizice şi/sau juridice aflate în una dintre următoarele
situaţii:
a) participaţie, care înseamnă deţinerea directă sau indirectă a
20% sau mai mult din drepturile de vot sau din capitalul unei entităţi,
sau
b) control, care înseamnă relaţia dintre o societate-mamă şi o
filială sau o relaţie similară între orice persoană fizică sau juridică şi o
entitate aşa cum sunt ele definite la pct. 28. Toate filialele directe sau
indirecte sunt considerate filiale ale aceleiaşi societăţi-mamă;
c) două sau mai multe persoane fizice sau juridice sunt legate
permanent printr-o relaţie de control de una şi aceeaşi persoană;
39. reasigurător – persoana juridică română autorizată în
condiţiile prezentei legi să exercite activităţi de asigurare, precum şi
sucursala unei societăţi ori a unui holding de asigurare sau a unui
holding mixt de asigurare dintr-un stat membru care a primit o
autorizaţie de la autoritatea competentă a statului membru de origine,
care practică în principal activitate de reasigurare;
40. sediu – sediul social al unui asigurător, reasigurător,
intermediar în asigurări şi/sau în reasigurări, persoană juridică, precum
şi agenţia sau sucursala acestora, după caz;
41. angajament – obligaţia asumată printr-un contract de
asigurare;
42. stat membru al sucursalei – statul membru în care este
situată sucursala care îşi asumă o obligaţie printr-un contract de
asigurare;
43. stat membru al angajamentului – statul membru în care
asiguratul, persoană fizică, îşi are reşedinţa sau statul membru în care
asiguratul, persoană juridică, îşi are sediul;
44. stat membru al furnizării de servicii – statul membru al
angajamentului, dacă acesta este asumat de un asigurător sau o sucursală
a acestuia situată în alt stat membru;
6
45. filială – entitatea, persoană juridică, aflată faţă de
societatea-mamă în una din situaţiile prevăzute la pct. 28. Toate filialele
directe sau indirecte sunt considerate filiale ale aceleiaşi societăţi-mamă,
din punct de vedere al supravegherii consolidate;
46. piaţa reglementată:
a) în cazul unei pieţe situate într-un stat membru – un sistem
multilateral, administrat de către un operator de piaţă, ce reuneşte sau
facilitează reunirea unor terţe părţi care achiziţionează sau vând
instrumente financiare – în cadrul sistemului şi în concordanţă cu
regulile nediscreţionare ale acestuia – într-o manieră ce rezultă din
contract, în conformitate cu instrumentele financiare admise să fie
tranzacţionate cu respectarea acestor reguli sau sisteme, şi care este
autorizat de către autoritatea competentă din statul membru şi
funcţionează în conformitate cu cerinţele autorităţii competente din
statul membru;
b) în cazul unei pieţe situate într-un stat terţ – o piaţă financiară
recunoscută de către statul membru de origine al asigurătorului, care
îndeplineşte cerinţe asemănătoare. Orice instrumente financiare
tranzacţionate pe această piaţă trebuie să fie de o calitate comparabilă cu
cea a instrumentelor tranzacţionate în cadrul pieţelor reglementate sau în
cadrul pieţelor din statul membru respectiv;
47. suma la risc – suma plătită la decesul persoanei asigurate,
diminuată cu rezerva matematică pentru riscul de deces;
48. reprezentanţe de despăgubiri – unităţi desemnate în fiecare
stat membru, de către asigurătorii din România autorizaţi să practice
clasa 10 lit. B din anexa nr. 1 la prezenta lege, exclusiv răspunderea
transportatorului, care au în sarcină administrarea şi soluţionarea
cererilor de despăgubire ca urmare a unui accident de autovehicul;
49. grup – grupul de societăţi format dintr-o societate-mamă,
filialele acesteia şi entităţile în cadrul cărora societatea-mamă sau
filialele acesteia deţin o participaţie, precum şi orice entitate aflată faţă
de societatea-mamă în una din situaţiile prevăzute la pct. 32;
50. tranzacţii intra-grup – totalitatea tranzacţiilor pe care o
societate de asigurare, o instituţie de credit sau o societate de investiţii
din cadrul unui conglomerat financiar le desfăşoară direct sau indirect cu
o altă societate din cadrul aceluiaşi grup sau cu orice persoană fizică sau
juridică care are legături strânse cu societăţile din cadrul grupului, în
vederea îndeplinirii obligaţiilor sale indiferent de natura acestora;
7
51. conglomerat financiar – un grup în cadrul căruia este
îndeplinită una dintre condiţiile:
a) o societate de asigurare, o instituţie de credit sau o societate
de investiţii se află la conducerea grupului sau cel puţin o filială a
grupului este o societate de asigurare, o instituţie de credit sau o
societate de investiţii;
b) atunci când o societate de asigurare, o instituţie de credit sau
o societate de investiţii se află la conducerea grupului, aceasta este fie o
societate-mamă a unei entităţi din cadrul sectorului financiar, a unei
entităţi care deţine o participaţie la o entitate din cadrul sectorului
financiar sau a unei entităţi aflată faţă de societatea-mamă în una din
situaţiile prevăzute la pct. 32;
c) atunci când la conducerea grupului nu se află o societate de
asigurare, o instituţie de credit sau o societate de investiţii, dar
activitatea grupului se desfăşoară, în principal, în cadrul sectorului
financiar, respectiv peste 40% din totalul bilanţului grupului este aferent
entităţilor din cadrul sectorului financiar;
d) cel puţin una dintre entităţile din cadrul grupului aparţine
sectorului asigurărilor şi cel puţin una dintre entităţile din cadrul
grupului aparţine sectorului bancar sau sectorului de investiţii;
e) atât activităţile consolidate din sectorul asigurărilor ale
entităţilor din cadrul grupului cât şi activităţile consolidate din sectorul
bancar şi din sectorul de investiţii ale entităţilor din cadrul grupului sunt
semnificative.
Orice subgrup al unui grup care îndeplineşte aceste condiţii va fi
considerat conglomerat financiar;
52. holding financiar mixt – o societate-mamă, alta decât o
societate de asigurare, o instituţie de credit sau o societate de investiţii
care, împreună cu filialele sale, dintre care cel puţin una este o societate
de asigurare, o instituţie de credit sau o societate de investiţii cu sediul
social în Uniunea Europeană constituie un conglomerat financiar;
53. control – relaţia dintre o societate-mamă şi o filială sau o
relaţie similară conform uneia dintre relaţiile descrise la pct. 38 între
orice persoană fizică sau juridică şi o societate;
54. stat membru în care este situat riscul:
a) statul membru în care se află imobilul, atunci când acoperirea
prin contractul de asigurare se referă fie la acest imobil, fie la imobilul în
cauză şi bunurile aflate în acesta, atâta timp cât aceste bunuri sunt
asigurate prin acelaşi contract de asigurare;
8
b) statul membru al înmatriculării, când contractul de asigurare
se referă la autovehicule de orice fel;
c) statul membru în care contractul de asigurare, cu o durată de
4 luni sau mai mică, acoperă riscuri de călătorie în străinătate, indiferent
de clasa de asigurare în care sunt încadrate acestea;
d) statul membru în care asiguratul îşi are domiciliul sau, în
cazul asiguratului persoană juridică, statul membru în care îşi are sediul
social.
C. DEFINIŢII PENTRU INTERMEDIARI
55. intermediarii în asigurări – brokerii de asigurare şi agenţii
de asigurare;
56. intermediar în reasigurări – persoana juridică română
autorizată în condiţiile prezentei legi, denumită în continuare broker de
reasigurare, care intermediază în principal activitatea de reasigurare,
precum şi intermediarii din statele membre care desfăşoară pe teritoriul
României activitate de intermediere în reasigurări, conform dreptului de
stabilire şi a libertăţii de a presta servicii, după caz;
57. broker de asigurare:
a) persoana juridică română sau străină, autorizată în condiţiile
prezentei legi, care negociază pentru clienţii săi, persoane fizice sau
juridice, asiguraţi ori potenţiali asiguraţi, încheierea contractelor de
asigurare sau de reasigurare şi acordă asistenţă înainte şi pe durata
derulării contractelor, ori în legătură cu regularizarea daunelor, după caz;
b) un intermediar dintr-un stat membru care desfăşoară activităţi
de intermediere pe teritoriul României, conform dreptului de stabilire şi
a libertăţii de a presta servicii;
58. agent de asigurare – persoană fizică sau juridică
împuternicită, în baza autorizării unui asigurător sau reasigurător, să
încheie în numele şi în contul asigurătorului sau reasigurătorului,
contracte de asigurare sau de reasigurare cu terţii, conform condiţiilor
stipulate în contractul de mandat încheiat, fără să aibă calitatea de
asigurător/reasigurător, broker de asigurare şi/sau de reasigurare;
59. stat membru de origine al intermediarului:
a) în cazul în care intermediarul este o persoană fizică – statul
membru în care este situată reşedinţa acestuia şi în care îşi desfăşoară
activitatea;
9
b) în cazul în care intermediarul este o persoană juridică – statul
membru în care este situat sediul social sau, în cazul în care legislaţia
statului respectiv nu prevede existenţa unui sediu social, statul membru
în care este situat sediul central;
60. stat membru gazdă al intermediarului – statul membru, altul
decât statul membru de origine, în care un intermediar în asigurări sau în
reasigurări îşi desfăşoară activitatea în baza dreptului la stabilire şi a
libertăţii de a presta servicii;
61. sucursala unui intermediar în asigurări sau în reasigurări –
dezmembrământ fără personalitate juridică a unui intermediar în
asigurări sau în reasigurări care, în baza unui mandat, este împuternicită
să desfăşoare, parţial sau total, activitatea de asigurare sau de
reasigurare;
62. activitatea de intermediere în asigurări – activitatea de
introducere, propunere sau îndeplinire a altor activităţi preliminarii
încheierii contractelor de asigurare sau oferirea de asistenţă pentru
administrarea sau îndeplinirea unor contracte, îndeosebi în cazul unei
daune. Aceste activităţi nu vor fi considerate activităţi de intermediere în
asigurări, în cazul în care sunt îndeplinite de către un asigurător sau de
un angajat al acestuia care acţionează sub responsabilitatea
asigurătorului.
Nu vor fi considerate activităţi de intermediere în asigurări nici
următoarele: furnizarea de informaţii în mod ocazional, în contextul unei
alte activităţi profesionale al cărei scop nu constă în oferirea de asistenţă
clienţilor în vederea încheierii sau administrării unui contract,
administrarea daunelor unui asigurător pe baze profesionale, precum şi
regularizarea daunelor;
63. activitatea de intermediere în reasigurări – activitatea de
introducere, propunere sau îndeplinire a altor activităţi preliminarii
încheierii contractelor de reasigurare sau oferirea de asistenţă pentru
administrarea sau îndeplinirea unor contracte, îndeosebi în cazul unei
daune. Aceste activităţi nu vor fi considerate activităţi de intermediere în
reasigurări, în cazul în care sunt îndeplinite de către un reasigurător sau
de un angajat al acestuia care acţionează sub responsabilitatea
reasigurătorului.
Nu vor fi considerate activităţi de intermediere în reasigurări
nici următoarele: furnizarea de informaţii în mod ocazional, în contextul
unei alte activităţi profesionale al cărei scop nu constă în oferirea de
asistenţă clienţilor în vederea încheierii sau administrării unui contract,
10
administrarea daunelor unui reasigurător pe baze profesionale, precum
şi regularizarea daunelor.”
5. La articolul 3, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
„(2) Un asigurător poate desfăşura numai una dintre cele două
categorii de asigurări prevăzute la alin.(1).”
6. După alineatul (2) al articolului 3, se introduce alineatul
(3), cu următorul cuprins:
„(3) Clasele de asigurări aferente categoriilor prevăzute la
alin.(1) sunt stabilite în anexa nr.1 la prezenta lege.”
7. La articolul 4, alineatul (9) va avea următorul cuprins:
„(9) Revocarea din funcţie a unui membru al Consiliului
Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor se face la propunerea
comisiilor reunite pentru buget, finanţe şi bănci, în şedinţa comună a
celor două Camere ale Parlamentului, dacă acesta încetează să
îndeplinească condiţiile necesare pentru exercitarea atribuţiilor sale sau
dacă se face vinovat de abateri grave, incompatibile funcţiei sale.”
8. După alineatul (9) al articolului 4 se introduce alineatul
(91), cu următorul cuprins:
„(91) Nici un membru al Consiliului Comisiei de Supraveghere
a Asigurărilor nu va fi schimbat din funcţie din alte motive sau prin altă
procedură decât cea prevăzută la alin. (9).”
9. La articolul 4 alineatul (17), litera c) va avea următorul
cuprins:
„c) prin revocarea de către Parlament conform prevederilor alin.
(9) şi (91);”
10. La articolul 4, alineatul (25) va avea următorul cuprins:
„(25) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor poate efectua
schimburi de informaţii cu autorităţile competente din statele membre, în
vederea îmbunătăţirii activităţii de supraveghere, în condiţiile în care
informaţiile vor fi supuse condiţiilor de confidenţialitate stabilite în
normele emise în aplicarea prezentei legi.”
11
11. La articolul 4, după alineatul (25) se introduc alineatele
(251) – (256), care vor avea următorul cuprins:
„(251) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor poate încheia
memorandumuri de colaborare cu autorităţi similare privind schimbul
informaţiilor confidenţiale, necesare activităţii de supraveghere,
memorandumuri care să stipuleze că divulgarea acelor informaţii
publicului se face doar cu acordul explicit al acelor autorităţi, sau, în
cazurile specificate, doar pentru scopurile pentru care autorităţile
respective şi-au dat acordul.
(252) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor poate încheia
acorduri de cooperare cu autorităţi din state terţe numai dacă informaţiile
trimise către acele autorităţi beneficiază de acelaşi nivel de
confidenţialitate cu care Comisia de Supraveghere a Asigurărilor
tratează acele informaţii în România, în conformitate cu legislaţia
naţională.
(253) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor trebuie să
coopereze cu Comisia Europeană în vederea furnizării către aceasta a
informaţiilor necesare întocmirii raportului prevăzut la art. 40 din
Directiva nr. 92/49/EEC.
(254) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor cooperează
permanent cu Comisia Europeană în vederea îmbunătăţirii supravegherii
activităţii de asigurare.
(255) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor informează
Comisia Europeană asupra dificultăţilor apărute prin aplicarea prezentei
legi, precum şi asupra oricăror bariere care pot să apară în detrimentul
activităţii asigurătorilor, reasigurătorilor, brokerilor de asigurare şi/sau
de reasigurare autorizaţi sau stabiliţi în România în comparaţie cu
sucursalele aflate în afara teritoriului României.
(256) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor şi Comisia
Europeană analizează în timp util aceste dificultăţi în vederea unei
soluţionări corespunzătoare.”
12. Articolul 5 va avea următorul cuprins:
„Art. 5. – Comisia de Supraveghere a Asigurărilor are
următoarele atribuţii principale:
a) elaborează şi/sau avizează proiectele de acte normative care
privesc domeniul asigurărilor sau care au implicaţii asupra acestui
domeniu, inclusiv reglementările contabile specifice domeniului
asigurărilor armonizate cu directivele europene şi standardele
12
internaţionale de contabilitate, şi avizează actele administrative
individuale, dacă au legătură cu activitatea de asigurare, după
consultarea cu asociaţiile profesionale ale operatorilor din asigurări, iar,
în ceea ce priveşte reglementările contabile, şi după avizul/informarea
Ministerului Finanţelor Publice;
b) autorizează asigurătorii, reasigurătorii şi brokerii de asigurare
şi/sau reasigurare să desfăşoare activitate de asigurare, reasigurare sau
intermediere în asigurări şi/sau reasigurări, după caz, şi avizează orice
modificare a documentelor sau condiţiilor pe baza cărora s-a acordat
această autorizare;
c) autorizează practicarea asigurărilor obligatorii stabilite prin
lege şi încasează ca venituri proprii o contribuţie procentuală din
valoarea primelor brute încasate aferente asigurărilor respective, în
vederea exercitării supravegherii şi controlului activităţii de asigurări
obligatorii, în condiţiile prezentei legi şi ale normelor emise în aplicarea
acesteia;
d) aprobă acţionarii semnificativi direcţi sau indirecţi, persoane
fizice sau juridice, aprobă şi retrage aprobarea persoanelor semnificative ale
asigurătorilor, reasigurătorilor, brokerilor de asigurare şi/sau de reasigurare,
în condiţiile prezentei legi şi ale normelor emise în aplicarea acesteia;
e) aprobă divizarea sau fuzionarea unui
asigurător/reasigurător/broker de asigurare şi/sau de reasigurare
autorizat în România, în condiţiile prezentei legi şi ale normelor emise în
aplicarea acesteia;
f) aprobă transferul de portofoliu, inclusiv pentru sucursalele
societăţilor de asigurare din România aflate pe teritoriul altor state
membre către un alt asigurător român sau către un alt asigurător sau o
sucursală stabilite pe teritoriul Uniunii Europene după consultarea
autorităţii competente a statului membru al sucursalei, precum şi pentru
sucursalele din România ale asigurătorilor cu sediul social în afara
Uniunii Europene, în condiţiile prezentei legi şi ale normelor emise în
aplicarea acesteia;
g) aprobă suspendarea sau, după caz, încetarea activităţii
asigurătorilor, reasigurătorilor şi brokerilor de asigurare şi/sau de
reasigurare, după verificarea situaţiei financiare a acestora, la cererea
acestora;
h) supraveghează situaţia financiară a
asigurătorilor/reasigurătorilor/intermediarilor în asigurări şi în
reasigurări, conform procedurii stabilite prin normele emise în aplicarea
13
prezentei legi, inclusiv a sucursalelor aflate pe teritoriul statelor
membre, în conformitate cu dreptul de stabilire şi a libertăţii de a presta
servicii, după consultarea autorităţii competente a statului membru al
sucursalei. În vederea protejării intereselor asiguraţilor sau ale
potenţialilor asiguraţi dispune efectuarea de controale ale activităţii
acestora;
i) asigură o supraveghere suplimentară, potrivit modalităţilor
prevăzute în norme emise de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, a
următoarelor entităţi:
1) orice societate de asigurare care este o societate participativă
în cel puţin o societate de asigurare, o societate de reasigurare sau o
societate de asigurare dintr-un stat terţ,
2) orice societate de asigurare a cărei societate-mamă este, după
caz, un holding de asigurare, o societate de reasigurare sau o societate de
asigurare dintr-un stat terţ,
3) orice societate de asigurare a cărei societate-mamă este un
holding mixt de asigurare;
j) solicită prezentarea de informaţii şi documente referitoare la
activitatea de asigurare, atât de la asigurători, reasigurători, brokeri de
asigurare şi/sau de reasigurare şi agenţi de asigurare, cât şi de la oricare
altă persoană, fizică sau juridică, care are legătură, directă sau indirectă
cu activitatea acestora, inclusiv informaţii referitoare la bazele tehnice
utilizate pentru calculul primelor de asigurare şi al rezervelor tehnice;
k) ia măsurile necesare pentru ca activitatea de asigurare să fie
gestionată cu respectarea normelor prudenţiale specifice;
l) aplică măsurile prevăzute de lege privind redresarea
financiară, reorganizarea sau, după caz, falimentul asigurătorilor şi
reasigurătorilor, precum şi a/al sucursalelor şi filialelor acestora;
m) aplică măsurile de sancţionare prevăzute de lege, inclusiv în
legătură cu exercitarea unei influenţe directe sau indirecte, care este
incompatibilă cu principiile de conducere prudenţială a activităţii
asigurătorilor stabilite prin norme emise de Comisia de Supraveghere a
Asigurărilor;
n) primeşte şi răspunde sesizărilor şi reclamaţiilor privind
activitatea asigurătorilor, reasigurătorilor şi intermediarilor în asigurare
şi în reasigurare;
o) aprobă propriul buget de venituri şi cheltuieli;
p) participă, în calitate de membru, la asociaţiile internaţionale
ale autorităţilor de supraveghere în asigurări şi reprezintă România la
14
conferinţe şi întâlniri internaţionale referitoare la supravegherea în
asigurări;
q) informează autorităţile competente din statele membre pe
teritoriul cărora sunt sucursale ale asigurătorilor, reasigurătorilor,
brokerilor de asigurare şi/sau de reasigurare sau a agenţilor de asigurare
români sau unde se prestează de către aceştia servicii, despre orice
măsuri sancţionatorii luate împotriva acestora, inclusiv despre retragerea
autorizaţiei de funcţionare;
r) deschide şi menţine Registrul asigurătorilor, reasigurătorilor
şi intermediarilor în asigurări şi/sau în reasigurări, a cărui formă şi
conţinut se stabilesc prin norme date în aplicarea prezentei legi;
s) îndeplineşte alte atribuţii prevăzute de prezenta lege.”
13. La articolul 8, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
„Art. 8. – (1) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor adoptă
norme în aplicarea prevederilor prezentei legi, precum şi norme
prudenţiale specifice, conform practicilor în asigurări.”
14. La articolul 8, litera f) a alineatului (2) va avea
următorul cuprins:
„f) aprobă acţionarii semnificativi direcţi sau indirecţi, persoane
fizice sau juridice, precum şi persoanele semnificative ale asigurătorilor,
reasigurătorilor, brokerilor de asigurare şi/sau de reasigurare, în
conformitate cu criteriile stabilite prin norme emise de Comisia de
Supraveghere a Asigurărilor;”
15. La articolul 8, după litera k) a alineatului (2) se
introduce litera l), cu următorul cuprins:
„l) aplică alte măsuri prevăzute de legislaţia în vigoare.”
16. La articolul 10 alineatul (1), după litera a) se introduce
litera a1), cu următorul cuprins:
„a1) sumele provenite, potrivit legii, din amenzi
contravenţionale;”
17. Articolul 11 va avea următorul cuprins:
„Art. 11. – (1) Activitatea de asigurare în România poate fi
exercitată numai de:
15
a) persoane juridice române, constituite ca societăţi pe acţiuni
şi/sau societăţi mutuale, autorizate de Comisia de Supraveghere a
Asigurărilor potrivit procedurii reglementate la art.12;
b) sucursale ale unor societăţi de asigurare şi/sau reasigurare din
statele membre care desfăşoară activitate de asigurări pe teritoriul
României în conformitate cu dreptul de stabilire şi libertatea de a presta
servicii;
c) filiale şi/sau sucursale ale unor societăţi de asigurare şi/sau de
reasigurare, din state terţe, autorizate de Comisia de Supraveghere a
Asigurărilor, potrivit procedurii reglementate la art.12;
(2) Un asigurător nu poate fi înmatriculat în registrul comerţului
fără autorizaţia emisă de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.”
18. Articolul 12 va avea următorul cuprins:
„Art. 12. – (1) Cererea de autorizare pentru desfăşurarea
activităţii de asigurare va fi transmisă Comisiei de Supraveghere a
Asigurărilor în formatul şi însoţită de documentele prevăzute de
legislaţia în domeniu.
(2) În cazul în care consideră necesar, Comisia de Supraveghere
a Asigurărilor poate solicita informaţii suplimentare, poate desfăşura
investigaţii proprii sau cu sprijinul altor autorităţi competente sau poate
să folosească informaţii provenite din alte surse.
(3) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va decide asupra
acordării autorizaţiei necesare desfăşurării activităţii de asigurare sau
asupra respingerii cererii de autorizare în termen de 4 luni de la data
depunerii documentaţiei complete.
(4) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor poate acorda
autorizaţia de funcţionare menţionată la alin. (3) în cazul îndeplinirii
cumulative a următoarelor condiţii:
a) întocmirea unui studiu de fezabilitate care va cuprinde cel
puţin informaţii privind:
1) natura angajamentelor sau a riscurilor pe care asigurătorul îşi
propune să le acopere;
2) metodele actuariale de calcul folosite pentru stabilirea
tarifelor de prime;
3) principiile programului de reasigurare;
4) componentele fondului minim de siguranţă;
16
5) resursele financiare pentru acoperirea cheltuielilor şi, în cazul
asigurării de la clasa 18, litera B, anexa nr.1 la prezenta lege, resursele
de care dispune asigurătorul pentru acordarea asistenţei.
Pentru primele trei exerciţii financiare, studiul de fezabilitate
cuprinde şi:
1) estimarea cheltuielilor generale de administraţie şi
cheltuielile cu comisioanele;
2) estimarea primelor şi a daunelor;
3) bugetul de venituri şi cheltuieli;
4) estimarea resurselor financiare necesare respectării
obligaţiilor şi a marjei de solvabilitate;
b) în cazul practicării clasei de asigurări generale nr.18
Asigurări de asistenţă a persoanelor aflate în dificultate în cursul
deplasărilor sau absenţelor de la domiciliu sau de la locul de reşedinţă
permanentă, studiul de fezabilitate prevăzut la lit.a) cuprinde, pentru
această clasă, şi următoarele informaţii:
1) dovezi privind existenţa personalului calificat;
2) dovezi privind dotarea cu echipamentul tehnic adecvat;
3) reţeaua de asistenţă ce urmează a fi folosită pentru
îndeplinirea obligaţiilor aferente acestei clase de asigurări;
c) din studiul de fezabilitate prezentat rezultă că societatea
dispune de marja de solvabilitate minimă;
d) capitalul social vărsat de către solicitant în contul unei bănci
autorizate de către Banca Naţională a României, sau în cazul unei
societăţi mutuale, fondul de rezervă liberă vărsată în conformitate cu
prevederile legale din domeniu;
e) numele societăţii nu induce în eroare publicul;
f) societatea va desfăşura exclusiv activitate de asigurare;
g) în cazul unui asigurător străin, solicitantul trebuie să
demonstreze că este legal constituit în ţara de origine;
h) asigurătorii care solicită autorizarea pentru clasa 10, litera B,
anexa nr.1 la prezenta lege, exclusiv răspunderea transportatorului,
trebuie să numească un reprezentant de despăgubiri în fiecare stat
membru;
i) asigurătorul deţine un fond de siguranţă în conformitate cu
prevederile legale.
(5) Pentru asigurătorii din statele terţe se adaugă următoarele
cerinţe:
17
a) sucursalele aparţinând societăţilor de asigurare, societăţilor
de reasigurare, precum şi societăţilor mutuale cu sediul social în state
terţe deţin, pe teritoriul României, active în valoare de cel puţin ½ din
fondul de siguranţă prevăzut la alin.(4) lit. i);
b) sucursalele aparţinând societăţilor de asigurare, societăţilor
de reasigurare, precum şi societăţilor mutuale cu sediul social în state
terţe constituie, pe teritoriul României, un depozit iniţial drept garanţie,
în valoare de ¼ din fondul de siguranţă prevăzut la alin. (4) lit. i).
(6) Autorizaţia acordată unui asigurător de către Comisia de
Supraveghere a Asigurărilor este valabilă pe întreg teritoriul Comunităţii
Europene şi al statelor aparţinând spaţiului economic european, în
conformitate cu dreptul de stabilire şi libertatea de a presta servicii.
(7) Autorizaţia se acordă pentru o anumită clasă, exceptând
situaţia în care asigurătorul doreşte să acopere numai anumite riscuri
incluse în clasa respectivă, aşa cum sunt prevăzute în anexa nr. 1 la
prezenta lege.
(8) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor poate acorda
autorizaţia pentru grupele de clase menţionate la punctul C din anexa nr.
1 la prezenta lege, dacă asigurătorul solicită aceasta şi îndeplineşte toate
condiţiile prevăzute în lege.
(9) Autorizaţia acordată pentru o clasă sau un grup de clase este
valabilă şi pentru a subscrie riscuri suplimentare dintr-o altă clasă, dacă
se îndeplinesc condiţiile prevăzute la punctul D din anexa nr.1 la
prezenta lege.
(10) Asigurătorul care solicită autorizaţie pentru o nouă clasă de
asigurări sau extinderea la unele sau la toate riscurile acoperite de
aceeaşi clasă de asigurări trebuie să prezinte pentru acestea planul de
fezabilitate prevăzut la art. 12 alin. (4) lit. a) – c), după caz, precum şi
dovada existenţei fondului de garanţie, în conformitate cu prevederile
prezentei legi.
(11) Asigurătorii autorizaţi să practice asigurări de viaţă pot, de
asemenea, să primească autorizaţie pentru clasele 1 şi 2, prevăzute la
lit. B anexa nr. 1 la prezenta lege.Asigurătorii autorizaţi să practice
asigurări generale, dar numai pentru clasele 1 şi 2, prevăzute la lit. B,
anexa nr. 1 la prezenta lege, au dreptul să primească autorizaţie de
funcţionare şi pentru categoria asigurării de viaţă.
(12) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va respinge
cererea de autorizare în cazul neîndeplinirii cerinţelor prevăzute la
18
alin.(4) şi (5), precum şi atunci când constată una sau mai multe dintre
următoarele situaţii:
a) documentaţia prezentată nu este întocmită în conformitate cu
prevederile legale în vigoare;
b) din documentaţia prezentată rezultă că:
1) asigurătorul nu va desfăşura o activitate în conformitate cu
prevederile prezentei legi;
2) acţionarii semnificativi şi persoanele semnificative nu
îndeplinesc criteriile stabilite prin norme;
3) necesitatea asigurării unui management prudenţial al
asigurătorului nu este satisfăcută în raport cu calificarea acţionarilor şi a
membrilor, în mod direct sau indirect;
c) analiza studiului de fezabilitate indică faptul că asigurătorul
nu poate asigura realizarea obiectivelor stabilite şi în condiţii
compatibile cu reglementările privind practica prudenţială, care să
protejeze în mod adecvat asiguraţii;
d) există o formă de asociere prin intermediul căreia
acţionariatul, până la ultima persoană fizică implicată, nu este adus la
cunoştinţa Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.
(13) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va comunica
solicitantului motivele respingerii cererii de autorizare.
(14) Împotriva deciziilor adoptate de Comisia de Supraveghere
a Asigurărilor persoana implicată poate face plângere la Curtea de Apel
Bucureşti, în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei.
(15) Prin decizia de acordare a autorizaţiei emisă de către
Preşedintele Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor se
stabileşte data de la care asigurătorul va începe să-şi desfăşoare
activitatea.”
19. La articolul 13, alineatul (5) va avea următorul cuprins:
„(5) Pentru nevirarea la termen a taxei de funcţionare prevăzute
la alin. (3), Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va calcula dobânzi
şi penalităţi de întârziere, în conformitate cu reglementările în vigoare
referitoare la colectarea creanţelor fiscale.”
19
20. La articolul 13, după alineatul (5) se introduc alineatele
(6) – (9), cu următorul cuprins:
„(6) Un asigurător care solicită autorizarea conform prevederilor
art.III alin. (2) achită la depunerea cererii de autorizare o taxă de
autorizare reprezentând 75% din cuantumul taxei prevăzute la alin. (1).
(7) Un asigurător care solicită autorizarea conform prevederilor
art.12 alin.(10) achită la depunerea cererii de autorizare o taxă de
autorizare reprezentând 40% din cuantumul taxei prevăzute la alin.(1).
(8) Un asigurător sau reasigurător care solicită autorizarea
pentru un transfer de portofoliu, inclusiv în cazurile prevăzute de art. 23
alin (4), achită o taxă de autorizare de transfer de portofoliu
reprezentând 50% din cuantumul taxei prevăzute la alin.(1).
(9) Un asigurător, reasigurător sau un intermediar în asigurări
şi/sau în reasigurări care solicită avizarea modificărilor intervenite în
actul constitutiv, precum şi orice informaţii sau certificări din partea
Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor pentru a-i servi în relaţiile cu
terţii va achita o taxă de avizare sau de certificare, după caz,
reprezentând echivalentul în lei al sumei de 35 euro, la cursul comunicat
de Banca Naţională a României din data plăţii.”
21. Articolul 131 se abrogă.
22. Articolul 14 va avea următorul cuprins:
„Art. 14. – (1) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor retrage
autorizaţia de funcţionare în cazul în care constată că un asigurător
autorizat se află în una dintre următoarele situaţii:
a) nu a început să desfăşoare activitatea de asigurare în termen
de 12 luni de la data eliberării autorizaţiei;
b) renunţă la activitatea de asigurare şi solicită în mod expres
retragerea autorizaţiei de funcţionare;
c) încetează să mai desfăşoare activitatea de asigurare pe o
perioadă de 6 luni consecutive;
d) nu mai îndeplineşte condiţiile pe baza cărora a fost autorizat;
e) nu a adus la îndeplinire măsurile specificate în planul de
redresare financiară sau aceste măsuri nu şi-au atins scopul, după caz;
f) încalcă dispoziţiile prezentei legi şi ale normelor emise în
aplicarea acesteia.
(2) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor informează
autorităţile competente ale celorlalte state membre despre retragerea
20
autorizaţiei unui asigurător care desfăşoară activitatea de asigurare pe
teritoriul acestora.
(3) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor ia măsurile legale în
cazul informaţiilor primite de la autorităţile competente din celelalte
state membre privind retragerea autorizaţiei unui asigurător care
desfăşoară activitate de asigurare pe teritoriul României, în conformitate
cu dreptul de stabilire şi libertatea de a presta servicii.
(4) Decizia de retragere a autorizaţiei se motivează şi se
comunică asigurătorului. Împotriva deciziei de retragere a autorizaţiei,
asigurătorul poate face plângere la Curtea de Apel Bucureşti, în termen
de 30 de zile de la comunicare.”
23. După articolul 15 se introduc Capitolele III1-III3, cu
următorul cuprins:
„CAPITOLUL III 1
Dreptul de stabilire şi libertatea de a presta servicii ale
asigurătorilor
Art. 151. – Asigurătorii autorizaţi potrivit prevederilor art.12 din
prezenta lege pot să desfăşoare activitate de asigurare pe teritoriul
oricărui stat membru prin intermediul unei sucursale, cu notificarea
prealabilă a Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.
Art. 152. – Notificarea prevăzută la art. 151 va cuprinde
următoarele informaţii şi documente:
1) denumirea statului membru pe teritoriul căruia intenţionează
să îşi stabilească o sucursală;
2) studiul de fezabilitate, clasele de asigurări pe care
intenţionează să le practice, precum şi structura organizatorică a viitoarei
sucursale;
3) sediul viitoarei sucursale din statul membru gazdă, de la care
pot fi obţinute şi la care pot fi transmise documente, care va fi şi adresa
la care se vor transmite toate informaţiile şi documentele către persoana
sau persoanele semnificative;
4) numele persoanelor semnificative, care au capacitatea de a
reprezenta şi angaja asigurătorul în relaţiile cu terţii pe teritoriul statului
membru respectiv, precum şi în relaţia cu autorităţile competente şi alte
instituţii din acel stat;
21
5) declaraţia pentru asigurătorul care doreşte să practice clasa
10, exclusiv răspunderea transportatorului, prevăzută la litera B, anexa
nr. 1 la prezenta lege, din care să rezulte că este membru al Biroului
Naţional şi al Fondului Naţional de Garantare din statul membru pe
teritoriul căruia îşi propune să deschidă o sucursală, după caz.
Art. 153. – (1) În termen de 3 luni de la depunerea
documentaţiei prevăzute la art. 152, Comisia de Supraveghere a
Asigurărilor transmite aceste informaţii autorităţii competente a statului
membru pe teritoriul căruia se va stabili sucursala, informând şi
asigurătorul în cauză, cu excepţia cazului în care constată că:
a) situaţia financiară a asigurătorului nu permite îndeplinirea
obligaţiilor asumate;
b) persoanele semnificative prevăzute la art.152 pct.4 au fost
condamnate pentru infracţiuni contra patrimoniului sau pentru
infracţiuni prevăzute de legislaţia financiar-fiscală;
c) persoanele semnificative prevăzute la art.152 pct.4 nu dispun
de calificarea şi experienţa necesare;
d) structura organizatorică nu asigură desfăşurarea
corespunzătoare a activităţii asigurătorului.
(2) Informarea prevăzută la alin.(1) este însoţită de confirmarea
că asigurătorul posedă marja de solvabilitate minimă.
(3) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor transmite
asigurătorului în cauză, în termen de 3 luni de la depunerea
documentaţiei prevăzute la art.152, motivarea refuzului comunicării
informaţiilor prevăzute la art.152.
(4) Împotriva refuzului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor
comunicat în condiţiile prevăzute la alin. (3), asigurătorul poate face
plângere, potrivit legii, la Curtea de Apel Bucureşti în termen de 30 de
zile de la comunicarea acestuia.
Art. 154. – Sucursala poate să îşi înceapă activitatea astfel:
a) de la data la care Comisia de Supraveghere a Asigurărilor îi
transmite asigurătorului confirmarea primită de la autoritatea
competentă a statului membru al sucursalei, sau
b) dacă în termen de 2 luni de la transmiterea informării în
conformitate cu art. 153 alin. (1) nu se primeşte nici o confirmare din
partea autorităţii competente a statului membru al sucursalei.
22
Art. 155. – Orice modificare a informaţiilor prevăzute la art.152
şi a art. 157 se comunică de către asigurător, în scris, Comisiei de
Supraveghere a Asigurărilor, precum şi autorităţii competente a statului
membru al sucursalei sau statului membru al furnizării de servicii, cu cel
puţin 30 de zile înainte de efectuarea modificării.
Art. 156. – Oricare asigurător autorizat să desfăşoare activităţi în
România care, în baza libertăţii de a presta servicii, doreşte să desfăşoare
această activitate pentru prima dată într-unul sau mai multe state
membre, în mod direct şi nu prin intermediul unei sucursale, trebuie, în
prealabil, să notifice Comisei de Supraveghere a Asigurărilor despre
această intenţie, menţionând şi natura obligaţiilor pe care intenţionează
să şi le asume.
Art. 157. – (1) În termen de 30 de zile de la data primirii
notificării prevăzute la art.156, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor
comunică autorităţilor competente a statului sau statelor membre ale
furnizării de servicii următoarele informaţii:
a) dovada deţinerii de către asigurător a marjei minime de
solvabilitate calculată în concordanţă cu prevederile legale în vigoare;
b) clasele de asigurări pe care a fost autorizat să le practice
asigurătorul;
c) natura obligaţiilor pe care asigurătorul îşi propune să şi le
asume în statul membru al furnizării de servicii.
(2) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va înştiinţa
asigurătorul în cauză despre data comunicării prevăzută la alin. (1).
(3) Asigurătorul care intenţionează, în baza libertăţii de a presta
servicii, să acopere riscurile prevăzute la clasa 10 pct.B din anexa nr.1 la
prezenta lege, altele decât răspunderea transportatorului, trebuie:
a) să comunice numele şi adresa reprezentanţei de despăgubiri;
b) să dea o declaraţie că a devenit membru al Biroului Naţional
şi Fondului Naţional de Garantare al statului membru al furnizării de
servicii.
Art. 158. – (1) În termen de 30 de zile, Comisia de Supraveghere
a Asigurărilor transmite asigurătorului motivele refuzului comunicării
informaţiilor prevăzute la art.157.
(2) Împotriva refuzului transmiterii comunicării prevăzute la
alin.(1) de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, asigurătorul
23
poate face plângere la Curtea de Apel Bucureşti în termen de 30 de zile
de la comunicarea refuzului, potrivit legii.
Art. 159. – Asigurătorul poate începe să desfăşoare activitate de
asigurare începând cu data comunicării prevăzute la art.157 alin.(2).
Art. 1510. – Oricare asigurător care desfăşoară activitate de
asigurare, în baza dreptului de stabilire sau în baza libertăţii de a presta
servicii şi nu respectă prevederile legale în vigoare, va transmite
Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor toate documentele legale
solicitate de către aceasta privind desfăşurarea activităţii, pe care şi
asigurătorii cu sediul social în România au obligaţia să le transmită.
Art. 1511. – (1) În cazul în care Comisia de Supraveghere a
Asigurărilor constată că asigurătorul care desfăşoară activitate de
asigurare, în baza dreptului de stabilire sau în baza libertăţii de a presta
servicii nu respectă legislaţia română în vigoare, îi solicită acestuia să
adopte măsuri de remediere.
(2) În cazul în care se constată că nu s-au adoptat toate măsurile
necesare pentru remedierea situaţiei, Comisia de Supraveghere a
Asigurărilor informează autoritatea competentă din statul membru de
origine în vederea luării unor măsuri de remediere. Măsurile de
remediere luate vor fi comunicate Comisiei de Supraveghere a
Asigurărilor.
(3) În cazul în care măsurile luate de autorităţile competente din
statul membru de origine se dovedesc a fi inadecvate şi/sau insuficiente
şi dacă asigurătorul în cauză continuă să încalce prevederile legislaţiei
române în vigoare, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor îşi exercită
atribuţiile ce-i revin conform legii, după informarea autorităţii
competente din statul membru de origine, în vederea sancţionării
nerespectării prevederilor legislaţiei naţionale, fiind în drept să dispună
inclusiv interzicerea desfăşurării activităţii de asigurare şi a încheierii de
noi contracte de asigurare.
(4) Împotriva unui asigurător care desfăşoară activitate de
asigurare în România pe baza dreptului de stabilire, Comisia de
Supraveghere a Asigurărilor poate lua toate măsurile potrivit
prevederilor legislaţiei în vigoare, inclusiv asupra proprietăţilor pe care
acesta le deţine pe teritoriul României.
24
(5) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va asigura accesul
la legislaţia în vigoare şi la întreaga documentaţie care a stat la baza
măsurilor prevăzute la alin.(3) asigurătorilor care desfăşoară activitate
pe teritoriul României în conformitate cu dreptul de stabilire şi libertatea
de a presta servicii, precum şi autorităţilor competente din statele
membre de origine ale acestor asigurători.
Art. 1512. – Măsurile prevăzute la art. 1511 vor fi motivate şi
comunicate asigurătorului în cauză de către Comisia de Supraveghere a
Asigurărilor.
Art. 1513. – (1) În cazul în care Comisia de Supraveghere a
Asigurărilor intenţionează să efectueze controale în vederea
supravegherii financiare a asigurătorilor şi reasigurătorilor români care
desfăşoară activităţi de asigurare sau reasigurare pe teritoriul Uniunii
Europene, în baza dreptului de stabilire şi a libertăţii de a presta servicii,
va informa autorităţile competente ale statului membru gazdă privind
intenţia sa.
(2) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va permite
autorităţii competente să efectueze controale în vederea supravegherii
financiare a asigurătorului stabilit în România, care desfăşoară activităţi
de asigurare în baza dreptului de stabilire şi a libertăţii de a presta
servicii, după ce a fost informată de către autorităţile competente din
statul membru de origine al asigurătorului, cu privire la intenţia acestora
de a desfăşura activitatea de control, în mod direct sau prin intermediul
altor persoane împuternicite în acest sens. Comisia de Supraveghere a
Asigurărilor are dreptul de a participa la aceste controale.
Art. 1514. – Informaţiile şi documentele solicitate de Comisia de
Supraveghere a Asigurărilor în conformitate cu art.1510 şi art.363 alin.(2)
vor fi redactate în limba română.
25
CAPITOLUL III 2
Reguli aplicabile sucursalelor stabilite pe teritoriul României
care aparţin asigurătorilor cu sediul social în afara Uniunii
Europene
Art. 1515. – (1) Oricare asigurător cu sediul social în afara
Uniunii Europene şi care doreşte să stabilească o sucursală sau o agenţie
pe teritoriul României este obligat să solicite autorizarea oficială a
Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.
(2) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor poate acorda
această autorizaţie dacă asigurătorul îndeplineşte cel puţin următoarele
condiţii:
a) este îndreptăţit să desfăşoare activitate de asigurare conform
art. 2 pct. 1;
b) deschide o agenţie sau o sucursală pe teritoriul României;
c) se obligă să deschidă conturi specifice activităţii de asigurare
pe care o desfăşoară şi să înregistreze toate datele privind tranzacţiile
efectuate;
d) desemnează un reprezentant, cu aprobarea Comisiei de
Supraveghere a Asigurărilor;
e) posedă în România active în suma prevăzută la art.12 alin.
(5);
f) se obligă să menţină marja de solvabilitate în conformitate cu
art.16 alin.(5);
g) prezintă un studiu de fezabilitate în conformitate cu
prevederile art.12 alin.(4) litera a) şi, după caz, litera b);
h) trimite orice informaţii solicitate de Comisia de Supraveghere
a Asigurărilor în conformitate cu prevederile art. 1510.
Art. 1516. – Transferul de portofoliu se va face în conformitate
cu prevederile art.5 lit.f) şi ale normelor de aplicare a prezentei legi.
Art. 1517. – Asigurătorul trebuie să se conformeze prevederilor
art.21 şi 22.
Art. 1518. – Asigurătorul trebuie să se conformeze prevederilor
art.12 alin.(4) lit. i) şi alin. (5) lit. a) şi b), ale art.16 alin.(5), (51), (6) şi
(61), ale art.18 şi ale normelor date în aplicarea prezentei legi.
26
Art.1519. – (1) Orice asigurător care a primit autorizaţie de la
mai multe state membre poate cere să i se aplice următoarele avantaje
care vor fi acordate numai împreună:
a) marja de solvabilitate prevăzută al art.1518 va fi calculată
avându-se în vedere întreaga activitate desfăşurată în cadrul Uniunii
Europene; în acest caz se va ţine seama numai de activităţile efectuate
de către toate agenţiile sau sucursalele stabilite în cadrul Uniunii
Europene;
b) depozitul solicitat conform art.12 alin. (5) lit. c) va fi depus
numai într-unul din aceste state membre;
c) activele reprezentând fondul de siguranţă pot fi localizate în
oricare din statele membre pe teritoriul cărora îşi desfăşoară activitatea.
(2) Cererea de a beneficia de avantajele prevăzute la alin.(1)
trebuie să fie adresată autorităţilor competente ale statelor membre în
cauză. Cererea trebuie să denumească autoritatea competentă a statului
membru care va supraveghea în viitor marja de solvabilitate pentru
întreaga activitate a agenţiilor şi sucursalelor stabilite în Uniunea
Europeană. Alegerea trebuie să fie motivată. Depozitul va fi depus în
acel stat membru.
(3) Avantajele prevăzute la alin.(1) pot fi acordate numai cu
acceptul tuturor autorităţilor competente ale statelor membre cărora le-a
fost adresată. Avantajele vor fi acordate de la data la care autoritatea
competentă nominalizată informează celelalte autorităţi competente că
va supraveghea marja de solvabilitate pentru întreaga activitate a
agenţiilor şi sucursalelor stabilite în Uniunea Europeană. Autoritatea
competentă nominalizată trebuie să obţină de la celelalte state membre
informaţiile necesare pentru a supraveghea marja de solvabilitate
agregată a agenţiilor şi sucursalelor stabilite pe teritoriul lor.
(4) La cererea unuia sau mai multor state membre avantajele
acordate, conform prezentului articol, pot să fie anulate simultan de către
toate statele membre în cauză.
CAPITOLUL III3
Reguli aplicabile filialelor aparţinând unor societăţi-mamă
guvernate de legi dintr-un stat terţ, precum şi privind dobândirea
calităţii de acţionar semnificativ de către o societate-mamă
Art. 1520. – (1) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor trebuie
să informeze Comisia Europeană despre:
27
a) orice autorizaţie acordată unei filiale directe sau indirecte
aparţinând uneia sau mai multor societăţi-mamă dintr-un stat terţ;
b) orice achiziţie prin care o societate-mamă dobândeşte
calitatea de acţionar semnificativ al unui asigurător persoană juridică
română care îl transformă pe acesta într-o filială a acelei societăţi-mamă.
(2) Când o autorizaţie este acordată unei filiale directe sau
indirecte a uneia sau mai multor societăţi-mamă dintr-un stat terţ
structura acelui grup trebuie să fie specificată într-un document remis
Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, pe care aceasta îl va transmite
Comisiei Europene.
Art. 1521. – (1) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor trebuie
să informeze Comisia Europeană despre dificultăţile întâmpinate de
asigurătorii români, persoane juridice, în stabilirea sau desfăşurarea
activităţii lor într-un stat terţ.
(2) La cererea Comisiei Europene, Comisia de Supraveghere a
Asigurărilor va transmite acesteia informaţii referitoare la:
a) orice cerere de autorizare formulată de filiale directe sau
indirecte ale uneia sau mai multor societăţi-mamă din statul terţ în
cauză;
b) orice planuri privind dobândirea de către un asigurător dintrun
stat terţ a calităţii de acţionar semnificativ al unui asigurător,
persoană juridică română, urmare căreia acesta din urmă devine o filială
a acelui asigurător.
(3) Urmare prevederilor alin.(1), Comisia de Supraveghere a
Asigurărilor, pentru o perioadă de până la 3 luni, care poate fi prelungită
numai cu acordul expres al Comisiei Europene, poate suspenda sau
limita deciziile privind:
a) acordarea autorizaţiei pentru cererile primite până la
momentul adoptării deciziei de suspendare, precum şi pentru cererile
primite în această perioadă;
b) acordarea dreptului de dobândire în mod direct sau indirect a
calităţii de acţionar semnificativ al unui asigurător persoană juridică
română de către o societate-mamă din statul terţ în cauză.
(4) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor poate dispune
încetarea măsurilor prevăzute la alin.(3) ca urmare a primirii din partea
Comisiei Europene a unei notificări privind încheierea unui acord cu
statul terţ în cauză.
28
(5) Măsurile prevăzute la alin.(3) vor fi întreprinse cu
respectarea obligaţiilor asumate de către Uniunea Europeană în cadrul
tuturor acordurilor internaţionale, bilaterale sau multilaterale privind
iniţierea şi desfăşurarea activităţii de asigurare.”
24. La articolul 16 alineatul (1), litera b) va avea următorul
cuprins:
„b) marja de solvabilitate minimă;”
25. La articolul 16 alineatul (1), după litera b) se introduce
litera c), cu următorul cuprins:
„c) fondul de siguranţă.”
26. La articolul 16, alineatul (5) va avea următorul cuprins:
„(5) Asigurătorul trebuie să deţină în orice moment o marjă de
solvabilitate disponibilă corespunzătoare activităţii desfăşurate de către
acesta. Marja de solvabilitate disponibilă, precum şi solvabilitatea
ajustată în vederea exercitării supravegherii suplimentare se calculează
şi se raportează conform prevederilor stabilite prin norme emise de
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.”
27. La articolul 16, după alineatul (5) se introduce alineatul
(51), cu următorul cuprins:
„(51) În funcţie de clasele de asigurări practicate, asigurătorii
sunt obligaţi să îşi determine marja de solvabilitate minimă, ale cărei
modalităţi de calcul şi raportare se stabilesc prin norme emise în
aplicarea prezentei legi.”
28. La articolul 16, alineatul (6) va avea următorul cuprins:
„(6) Fiecare asigurător autorizat de către Comisia de
Supraveghere a Asigurărilor, în conformitate cu prevederile art.12, este
obligat să constituie un fond de siguranţă care reprezintă 1/3 din marja
de solvabilitate minimă. În funcţie de clasele de riscuri subscrise,
valoarea minimă a fondului de siguranţă se stabileşte prin norme emise
în aplicarea prezentei legi. În cazul societăţilor mutuale, fondul de
siguranţă reprezintă cel puţin 3/4 din valoarea minimă a fondului de
siguranţă stabilită pentru asigurător.”
29
29. La articolul 16, după alineatul (6) se introduce alineatul
(61), cu următorul cuprins:
„(61) În cazul sucursalelor aparţinând societăţilor de asigurare
cu sediul social în state terţe, deschise pe teritoriul României, fondul de
siguranţă reprezintă cel puţin 1/2 din valoarea minimă a fondului de
siguranţă stabilită pentru asigurător.”
30. Articolul 18 va avea următorul cuprins:
„Art. 18. – (1) Valoarea minimă şi natura activelor păstrate în
România de fiecare asigurător, avute în vedere la stabilirea marjei de
solvabilitate, trebuie să îi permită acestuia să acopere totalul obligaţiilor
sale în ţară, în orice moment al exercitării activităţii de asigurare.
(2) Activele societăţii de asigurare admise să reprezinte
rezervele tehnice nu pot fi grevate de sarcini şi nu pot face obiectul unor
garanţii de orice fel, în favoarea terţilor.
(3) Activele libere de sarcini admise să reprezinte rezervele
tehnice constituite de sucursale stabilite pe teritoriul României,
aparţinând unor societăţi de asigurare cu sediul social în state terţe,
trebuie păstrate în România, până la valoarea minimă a fondului de
siguranţă, iar surplusul poate fi păstrat în statele membre.”
31. La articolul 20 alineatul (3), după litera c) se introduc
literele d) – g), cu următorul cuprins:
„d) să întocmească situaţii financiare consolidate, în
conformitate cu norme emise în aplicarea prezentei legi;
e) să transmită orice alte raportări financiare în conformitate cu
normele emise în aplicarea prezentei legi;
f) să ţină un registru special al activelor, în conformitate cu
prevederile din anexa nr.2;
g) să asigure auditarea situaţiilor financiare anuale de către un
auditor financiar.”
32. După articolul 20 se introduce articolul 201, cu
următorul cuprins:
„Art. 201. – (1) Auditorul financiar va verifica situaţiile
financiare anuale ale asigurătorilor sau reasigurătorilor în conformitate
cu legislaţia în vigoare şi standardele de audit, armonizate cu standardele
internaţionale de audit şi va înainta un raport Comisiei de Supraveghere
a Asigurărilor.
30
(2) Pe perioada îndeplinirii atribuţiilor sale legale, auditorul are
obligaţia să raporteze către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor
despre orice faptă sau decizie care:
a) constituie o încălcare de către asigurător sau reasigurător a
legislaţiei în vigoare;
b) afectează funcţionarea continuă a asigurătorilor sau
reasigurătorilor, sau
c) conduce la refuzul certificării conturilor sau la certificarea
sub rezervă.
(3) Auditorul financiar are obligaţia de a raporta Comisiei de
Supraveghere a Asigurărilor cu privire la orice fapte sau decizii de care
ia cunoştinţă în timpul sau pe perioada auditului la un asigurător care are
legături strânse rezultate dintr-o relaţie de control cu asigurătorii sau
reasigurătorii la care el efectuează auditul.
(4) Transmiterea către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor,
a informaţiilor prevăzute la alin.(2) şi (3) nu constituie o încălcare a
oricărei restricţii privind divulgarea de informaţii şi nu va atrage nici un
fel de răspundere asupra persoanei în cauză.
(5) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor informează Camera
Auditorilor Financiari din România privind orice încălcare a
prevederilor alin.(1) – (3), în vederea luării de către aceasta a măsurilor
necesare pentru remedierea acestor încălcări.”
33. La articolul 21 alineatul (1), litera a) va avea următorul
cuprins:
„a) rezerva de prime – se calculează lunar prin însumarea
cotelor-părţi din primele brute subscrise, aferente perioadelor neexpirate
ale contractelor de asigurare, astfel încât diferenţa dintre volumul
primelor brute subscrise şi această rezervă să reflecte primele brute
alocate părţii din riscurile expirate la data calculării;”
34. La articolul 21, alineatul (3) va avea următorul cuprins :
„(3) Asigurătorul care exercită o activitate de asigurări de viaţă
are obligaţia, cu respectarea prevederilor art.28, să constituie şi să
menţină rezerve tehnice, inclusiv rezerve matematice, pentru fondul
asigurărilor de viaţă.”
31
35. Articolul 22 va avea următorul cuprins:
„Art. 22. – (1) Categoriile de active admise să acopere rezervele
tehnice ale asigurătorului, regulile de dispersare a plasamentelor, precum
şi coeficientul de lichiditate se stabilesc prin norme, la elaborarea cărora
se va ţine seama de categoriile şi de clasele de asigurări practicate.
(2) Activele admise să acopere rezervele tehnice ale
asigurătorului aflat în procedură de lichidare constituie gajul general al
asiguraţilor creditori, creanţele acestora bucurându-se de prioritate
absolută faţă de orice alte creanţe în ceea ce priveşte aceste active.”
36. La articolul 23, după alineatul (3) se introduce alineatul
(4), cu următorul cuprins:
„(4) Aprobarea transferului de portofoliu se solicită Comisiei de
Supraveghere a Asigurărilor, în condiţiile legii, şi în cazul în care
asigurătorul fuzionează, se divizează, intră în procedura de redresare
financiară, reorganizare sau lichidare, după caz.”
37. Articolul 241 va avea următorul cuprins:
„Art. 241. – (1) Oricare potenţial asigurat poate să încheie un
contract de asigurare cu oricare asigurător autorizat de către o autoritate
competentă din statele membre.
(2) Asigurătorii trebuie să comunice asiguraţilor sau
potenţialilor asiguraţi, înainte de semnarea contractului de asigurare, cel
puţin următoarele informaţii: durata contractului, modul de derulare a
acestuia, suspendarea sau rezilierea contractului, mijloacele şi termenele
de plată a primelor, metodele de calcul şi distribuţie a bonificaţiilor,
modalităţile de soluţionare a reclamaţiilor privind contractele, precum şi
alte informaţii necesare pe durata derulării contractului, în conformitate
cu normele emise în aplicarea prezentei legi.”
38. La articolul 25, alineatul (3) va avea următorul cuprins:
„(3) Asigurătorii emitenţi de documente internaţionale de
asigurare, Carte verde, vor constitui Biroul Asigurătorilor de
Autovehicule din România, în conformitate cu prevederile Convenţiei
Internaţionale Carte Verde, cu avizul Comisiei de Supraveghere a
Asigurărilor. Activitatea Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din
România este supusă reglementării şi supravegherii Comisiei de
Supraveghere a Asigurărilor, prin norme emise în aplicarea prezentei
legi.”
32
39. La articolul 25, după alineatul (3) se introduce alineatul
(4), cu următorul cuprins:
„(4) Asigurătorii care practică asigurarea obligatorie de
răspundere civilă auto pentru pagube produse terţilor prin accidente de
autovehicule pe teritoriul României şi în afara lui au obligaţia de a
constitui Fondul de compensare, din care vor fi despăgubite persoanele
îndreptăţite conform prevederilor normelor emise în aplicarea prezentei
legi. Contribuţia asigurătorilor la Fondul de compensare va fi stabilită
prin norme emise în aplicarea prezentei legi, acest fond urmând a fi
administrat de Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România.”
40. La articolul 26, după litera c) se introduce litera d), cu
următorul cuprins:
„d) să ţină un registru special al activelor, în conformitate cu
prevederile din anexa nr.2.”
41. La articolul 27, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
„Art. 27. – (1) Administrarea asigurărilor de viaţă şi a fondului
asigurărilor de viaţă aferent, inclusiv investirea şi evaluarea activelor,
precum şi calculul rezervelor tehnice se efectuează potrivit prevederilor
stabilite prin norme.”
42. La articolul 27 alineatul (2), litera a) va avea următorul
cuprins:
„a) să iniţieze examinarea activităţii de asigurare de viaţă,
constând din calcularea, conform principiilor fundamentale şi general
acceptate ale calculului actuarial, a obligaţiilor aferente fondului
asigurărilor de viaţă şi a rezervelor tehnice necesare, precum şi o
apreciere asupra concordanţei dintre fondul asigurărilor de viaţă şi
activele aferente; examinarea se efectuează la fiecare 12 luni sau la
intervale mai scurte, în cazul în care Comisia de Supraveghere a
Asigurărilor consideră necesar;”
43. Articolul 29 va avea următorul cuprins:
„Art. 29 – (1) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor poate
solicita asigurătorului întocmirea unui plan de redresare financiară, dacă
se constată că onorarea obligaţiilor asumate faţă de asiguraţi este pusă în
pericol. În vederea aprobării de către Comisia de Supraveghere a
Asigurărilor, planul de redresare trebuie să prevadă, în principal:
33
a) estimarea cheltuielilor de administraţie, în special a
cheltuielilor generale curente şi a cheltuielilor cu comisioanele;
b) estimarea în detaliu a veniturilor şi cheltuielilor aferente
asigurărilor directe, primirilor şi cedărilor în reasigurare;
c) un bilanţ previzionat;
d) estimarea resurselor financiare destinate acoperirii
obligaţiilor subscrise şi a marjei de solvabilitate minime;
e) programul de reasigurare;
f) limitarea volumului de prime brute sau nete subscrise pe o
anumită perioadă, astfel încât acestea să nu depăşească anumite valori;
g) interzicerea vânzării sau reînnoirii contractelor de asigurare
de un anumit tip;
h) interzicerea efectuării anumitor investiţii;
i) majorarea capitalului social vărsat sau a fondului de rezervă
liberă vărsat;
j) orice măsuri pe care le consideră necesare în vederea
redresării.
(2) Atunci când poziţia financiară a asigurătorului pune în
pericol interesele asiguraţilor, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor
solicită acestuia majorarea marjei de solvabilitate minime în vederea
asigurării capacităţii acestuia de a îndeplini cerinţele marjei de
solvabilitate minime în viitorul apropiat. Nivelul până la care se va
majora marja de solvabilitate se va stabili pe baza datelor cuprinse în
planul de redresare prevăzut la alin.(1).
(3) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor are competenţa să
diminueze valoarea tuturor elementelor luate în calculul marjei de
solvabilitate disponibile, în special în cazul în care de la sfârşitul
ultimului exerciţiu financiar au existat variaţii semnificative a valorii de
piaţă a acestor elemente.
(4) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor are competenţa să
diminueze valoarea deducerii elementelor aferente reasigurării luate în
calculul marjei de solvabilitate, dacă:
a) structura şi calitatea contractelor de reasigurare s-au
modificat semnificativ faţă de anul financiar precedent;
b) riscurile transferate prin reasigurare sunt nesemnificative sau
inexistente.
(5) În cazul în care Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a
solicitat planul de redresare prevăzut la alin.(1) nu transmite confirmarea
prevăzută la art.153 alin.(2), nu comunică informaţiile prevăzute la
34
art.157 alin.(1) sau nu aprobă transferul de portofoliu conform normelor
emise în aplicarea prezentei legi.”
44. Titlul Capitolului VII va avea următorul cuprins:
„CAPITOLUL VII
Intermediarii în asigurări şi/sau în reasigurări”
45. Articolul 33 va avea următorul cuprins:
„Art. 33. – (1) În condiţiile prezentei legi, intermediarii în
asigurări sunt agenţii de asigurare şi brokerii de asigurare, iar
intermediarii în reasigurări sunt brokerii de reasigurare. Intermediarii în
asigurări şi în reasigurări sunt autorizaţi şi/sau înregistraţi la autoritatea
competentă din România, în conformitate cu normele emise în aplicarea
prevederilor prezentei legi, sau la autoritatea competentă din statul
membru de origine, după caz.
(2) Asigurătorii nu pot exercita activităţi de asigurare prin
intermediari neautorizaţi şi/sau neînregistraţi, cu excepţia celor care,
având o activitate profesională, alta decât intermedierea în asigurări,
intermediază contracte de asigurare care îndeplinesc cumulativ
următoarele condiţii:
a) contractul de asigurare intermediat necesită doar cunoştinţe
referitoare la riscul acoperit prin acesta;
b) nu fac parte din categoria asigurărilor de viaţă;
c) nu acoperă riscuri de răspundere civilă;
d) sunt complementare altor produse sau servicii prestate de alt
furnizor, atunci când acesta acoperă următoarele riscuri: întreruperea
activităţii, pierderea sau deteriorarea mărfii acelui furnizor, deteriorarea
sau pierderea bagajelor, alte riscuri legate de călătoria rezervată de acel
furnizor, chiar dacă contractul de asigurare intermediat acoperă riscuri
din categoria asigurărilor de viaţă sau de răspundere civilă, dacă acesta
este un risc auxiliar al riscului principal legat de acea călătorie;
e) primele anuale nu depăşesc echivalentul în lei a 500 EURO şi
durata contractului de asigurare intermediat, inclusiv orice reînnoire nu
depăşeşte 5 ani.
(3) Intermediarii în asigurări şi/sau în reasigurări sunt obligaţi să
pună la dispoziţia clienţilor, înainte de încheierea, modificarea sau
reînnoirea contractului de asigurare sau de reasigurare, cel puţin
următoarele informaţii referitoare la: denumirea (numele)
intermediarului; sediul (adresa) şi registrul în care a fost înscris, precum
35
şi modalităţile prin care se poate verifica înscrierea; orice interes de
participare sau orice participaţie, după caz, pe care o societate de
asigurare sau o societate-mamă a unei anumite societăţi de asigurare le
deţine în drepturile de vot sau în capitalul agentului de asigurare;
procedurile de soluţionare a eventualelor litigii dintre clienţi şi
intermediar.
(4) Primele de asigurare plătite de clienţi prin intermediari în
asigurări se consideră transferate asigurătorului la momentul plăţii;
despăgubirile sau sumele asigurate plătite de către asigurător prin
intermediari se consideră ca fiind transferate clienţilor numai în
momentul încasării efective de către aceştia a sumelor/despăgubirilor
respective.
(5) În caz de faliment al intermediarului, sumele prevăzute la
alin.(4) se transferă prin conturi bancare separate utilizate pentru plata
altor categorii de clienţi, acestea neputând fi utilizate la îndestularea
altor creditori decât cei de la alin.(4).
(6) Calitatea de agent de asigurare este incompatibilă cu cea de
broker de asigurare şi/sau de reasigurare.”
46. Articolul 34 va avea următorul cuprins:
„Art. 34. – (1) O persoană fizică sau juridică poate desfăşura o
activitate ca agent de asigurare, dacă deţine o autorizaţie valabilă, scrisă,
din partea unui asigurător, denumită în prezenta lege contract de agent,
pentru a acţiona în numele acestuia.
(2) Agentul de asigurare persoană fizică trebuie să îndeplinească
următoarele condiţii:
a) să aibă pregătirea profesională de specialitate şi/sau
competenţele, cunoştinţele şi aptitudinile corespunzătoare exercitării
acestei activităţi, în concordanţă cu cerinţele prevăzute în normele emise
de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor în aplicarea prezentei legi;
b) să aibă în vigoare un contract de asigurare de răspundere
civilă profesională sau o garanţie echivalentă furnizată de un asigurător
în numele căruia agentul de asigurare lucrează sau al cărui împuternicit
este, valabile pe întreg teritoriul Comunităţii Europene şi al statelor
aparţinând Spaţiului Economic European, în concordanţă cu cerinţele
prevăzute de norme;
c) să nu aibă cazier judiciar pentru infracţiuni contra
patrimoniului sau pentru infracţiuni prevăzute de legislaţia financiarfiscală;
36
d) să îndeplinească cerinţele legale în vigoare privind angajarea
gestionarilor, constituirea de garanţii şi răspunderea în legătură cu
gestionarea bunurilor agenţilor economici, autorităţilor sau instituţiilor;
e) să se bucure de o bună reputaţie.
(3) Agentul de asigurare persoană juridică trebuie să
îndeplinească următoarele condiţii:
a) să aibă ca obiect de activitate numai activitatea de agent de
asigurare, cu excepţia prevăzută la art.33 alin.(2);
b) să aibă în vigoare un contract de asigurare de răspundere
civilă, în conformitate cu cerinţele prevăzute de normele emise de
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor;
c) să nu fi fost declarat anterior în faliment şi să nu facă obiectul
unei proceduri de reorganizare judiciară şi/sau de faliment la data
solicitării autorizării;
d) să se bucure de o bună reputaţie, iar denumirea agentului să
cuprindă obligatoriu sintagma agent de asigurare;
e) asociaţii, acţionarii semnificativi, precum şi persoanele
semnificative, după caz, să nu aibă cazier judiciar pentru infracţiuni
contra patrimoniului sau pentru infracţiuni prevăzute de legislaţia
financiar-fiscală;
f) conducătorul executiv să îndeplinească condiţiile privind
pregătirea şi experienţa necesare pentru a deţine această funcţie,
conform normelor Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.
(4) Asigurătorii sunt obligaţi să înregistreze, într-un registru
special, atât în sistem computerizat cât şi pe suport de hârtie, totalitatea
agenţilor de asigurare cu care au încheiat contracte de agent; asigurătorii
vor actualiza periodic toate datele referitoare la contractele de agent
încheiate.
(5) Datele înscrise în registrul agenţilor se transmit în sistem
computerizat atât Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor cât şi
asociaţiei sau uniunii profesionale din care face parte asigurătorul,
acestea fiind permanent accesibile publicului la sediu şi pe site-ul
Internet al asigurătorului, autorităţii de supraveghere şi asociaţiei sau
uniunii profesionale sus-menţionate; aceste date se verifică periodic de
către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.
(6) Cerinţele profesionale pe care trebuie să le îndeplinească
agentul de asigurare persoană fizică, datele care se înscriu în registrul
agenţilor, obligaţiile asigurătorilor privind supravegherea agenţilor,
precum şi alte informaţii referitoare la agentul de asigurare se stabilesc
37
prin norme emise de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.
(7) Agenţii de asigurare, persoane fizice, au dreptul să se
înregistreze la camera de muncă în a cărei rază teritorială domiciliază,
pentru a beneficia de dispoziţiile legale privind vechimea în muncă,
fondurile de pensii şi de asigurări sociale.
(8) Un agent de asigurare persoană fizică sau juridică nu poate
intermedia aceleaşi clase de asigurări decât pentru un singur asigurător.
(9) Dacă un asigurat a încheiat o asigurare printr-un agent de
asigurare, asigurătorul în numele căruia acţionează agentul este
răspunzător faţă de asigurat pentru toate actele sau omisiunile agentului
de asigurare.”
47. Articolul 35 va avea următorul cuprins:
„Art. 35. – (1) O persoană juridică poate desfăşura activitate de
intermediere în asigurări şi/sau în reasigurări, în calitate de broker de
asigurare şi/sau de reasigurare, dacă are o autorizaţie de funcţionare din
partea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.
(2) În vederea obţinerii autorizaţiei de funcţionare, solicitantul
va prezenta Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor documente din
care să rezulte că va respecta prevederile alin.(5) lit.a) – d).
(3) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va decide cu privire
la eliberarea autorizaţiei de funcţionare în termen de cel mult 30 de zile
de la data primirii documentelor din care să rezulte că solicitantul va
respecta prevederile alin.(5) lit.a) – d).
(4) Prin decizia de acordare a autorizaţiei emise de către
Preşedintele Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor se
stabileşte data de la care brokerul de asigurare şi/sau de reasigurare va
începe să-şi desfăşoare activitatea.
(5) Orice broker de asigurare şi/sau reasigurare trebuie să
îndeplinească următoarele condiţii:
a) să fie persoană juridică, în a cărei denumire să fie cuprinsă
obligatoriu sintagma broker de asigurare, broker de
asigurare-reasigurare sau broker de reasigurare, după caz;
b) să aibă un capital social vărsat în formă bănească, a cărui
valoare nu poate fi mai mică de 150 milioane lei; această valoare va fi
actualizată prin norme adoptate de Comisia de Supraveghere a
Asigurărilor;
c) să aibă în vigoare un contract de asigurare de răspundere
civilă valabil pe întreg teritoriul Comunităţii Europene şi al statelor
38
aparţinând Spaţiului Economic European, în concordanţă cu cerinţele
prevăzute de normele date în aplicarea prezentei legi;
d) să aibă ca obiect de activitate numai activitatea de broker de
asigurare şi/sau de reasigurare;
e) să păstreze şi să pună la dispoziţia Comisiei de Supraveghere
a Asigurărilor, la cerere, registrele şi înregistrările contabile care să
evidenţieze şi să explice operaţiunile efectuate în timpul desfăşurării
activităţii, incluzând informaţii asupra contractelor de asigurare şi/sau de
reasigurare încheiate şi asupra înţelegerilor cu asigurătorii şi/sau cu
reasigurătorii;
f) să se conformeze solicitărilor Comisiei de Supraveghere a
Asigurărilor în ceea ce priveşte raportările, precum şi activităţile pe care
le desfăşoară, astfel cum vor fi stabilite prin norme;
g) să nu fi fost declarat anterior în faliment şi să nu facă obiectul
unei proceduri de reorganizare judiciară şi/sau de faliment la data
solicitării autorizării.
(6) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor refuză o cerere de
autorizare de funcţionare pentru un broker de asigurare şi/sau de
reasigurare, dacă, după caz:
a) asociaţii, acţionarii semnificativi, precum şi persoanele
semnificative, după caz, au cazier judiciar pentru infracţiuni contra
patrimoniului sau infracţiuni prevăzute în legislaţia financiar-fiscală;
b) conducătorul executiv nu îndeplineşte condiţiile privind
pregătirea şi experienţa pentru a deţine această poziţie, în conformitate
cu normele elaborate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor;
c) numele solicitantului induce în eroare publicul;
d) solicitantul nu respectă condiţiile prevăzute la alin. (5).
(7) Autorizaţia de funcţionare acordată unui broker de asigurare
şi/sau de reasigurare poate fi retrasă de Comisia de Supraveghere a
Asigurărilor în cazul în care:
a) aceasta constată că brokerul de asigurare şi/sau de reasigurare
se află în una dintre situaţiile prevăzute la alin. (6);
b) brokerul de asigurare şi/sau de reasigurare nu a achitat taxele
prevăzute la art.36;
(8) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va publica, cel
puţin o dată pe an, în Monitorul Oficial al României, Partea I, precum şi
într-o publicaţie de largă circulaţie lista actualizată cuprinzând brokerii
de asigurare şi/sau de reasigurare autorizaţi şi orice alte informaţii pe
care le va considera necesare în aplicarea prezentei legi.
39
(9) Un broker de asigurare şi/sau de reasigurare nu poate fi
acţionar semnificativ sau persoană semnificativă a unui asigurător şi/sau
reasigurător. Un asigurător şi/sau reasigurător nu poate fi acţionar sau
administrator al unui broker de asigurare şi/sau de reasigurare.
(10) Brokerii de asigurare şi/sau reasigurare, sub condiţia
împuternicirii primite din partea asigurătorilor şi/sau reasigurătorilor, au
dreptul să colecteze primele, să plătească despăgubirile în numele
acestora, în moneda prevăzută în contractul de asigurare sau de
reasigurare, după caz, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, şi să
emită documentele de asigurare sau de reasigurare în numele
asigurătorului sau reasiguratorului, după caz.
(11) Brokerii de asigurare şi/sau de reasigurare nu îşi pot
desfăşura activitatea prin agenţi de asigurare.
(12) Brokerii de asigurare şi/sau de reasigurare se pot asocia în
uniuni profesionale şi pot adera la uniuni internaţionale de profil, cu
respectarea obligaţiilor ce decurg din actele constitutive ale acestora.
(13) Activităţile de publicitate ale intermediarilor în asigurări
şi/sau în reasigurări trebuie să respecte prevederile legale care
reglementează această activitate în vederea protejării interesului public.
(14) În cazul în care Comisia de Supraveghere a Asigurărilor
constată că activitatea de publicitate nu respectă aceste reguli, va solicita
intermediarilor în asigurări şi/sau în reasigurări care au sediul social, sau
domiciliul, după caz, în România să înceteze imediat aceste practici, în
caz contrar aplicându-se sancţiuni conform art. 39 alin. (2) lit. d) sau e)
din prezenta lege.”
48. La articolul 36, alineatul (3) va avea următorul cuprins:
„(3) Brokerii de asigurare şi/sau de reasigurare achită, din
momentul acordării autorizaţiei de funcţionare pe durata valabilităţii
acesteia, o taxă de funcţionare, stabilită anual de Comisia de
Supraveghere a Asigurărilor, de maximum 0,3% din veniturile din
activitatea de brokeraj aferente perioadei pentru care sunt datorate.”
49. La articolul 36, alineatul (5) va avea următorul cuprins:
„(5) Pentru nevirarea la termen a taxei de funcţionare, prevăzute
la alin. (3), se calculează majorări de întârziere, în conformitate cu
reglementările în vigoare privind colectarea creanţelor bugetare.”
40
50. După articolul 36 se introduce Capitolul VII1 cu
următorul cuprins:
„CAPITOLUL VII 1
Dreptul de stabilire şi libertatea de a presta servicii a
intermediarilor în asigurări şi/sau în reasigurări
Art. 361. – (1) Intermediarii în asigurări şi/sau în reasigurări,
autorizaţi şi/sau înregistraţi de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor
să desfăşoare activitate de intermediere pe teritoriul României, după caz,
pot desfăşura activitate de intermediere pe teritoriul oricărui stat
membru.
(2) Intermediarii în asigurări şi/sau în reasigurări îşi desfăşoară
activitatea conform alin.(1), cu condiţia informării prealabile a Comisiei
de Supraveghere a Asigurărilor.
(3) Intermediarul în asigurări şi/sau în reasigurări transmite spre
informare Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor următoarele
documente şi informaţii referitoare la:
a) statul membru pe teritoriul căruia intenţionează să desfăşoare
activitatea de intermediere;
b) structura sa organizatorică;
c) adresa sediului său din statul membru gazdă de la care pot fi
obţinute şi la care pot fi transmise documente;
d) numele, calificarea şi experienţa conducătorului executiv,
care are capacitatea să-l reprezinte şi să-l angajeze în relaţiile cu terţii pe
teritoriul statului membru respectiv, inclusiv dovada că acesta nu are
cazier judiciar pentru infracţiuni contra patrimoniului sau pentru
infracţiuni prevăzute de legislaţia financiar-fiscală.
(4) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor transmite aceste
informaţii în termen de 30 de zile de la primirea lor autorităţii
competente din statul membru respectiv, numai în cazul în care statul
membru a comunicat Comisiei Europene că doreşte să fie informat
despre astfel de acţiuni.
(5) În cazul în care statul membru în cauză nu şi-a exprimat
dorinţa prevăzută la alin. (4), intermediarul în asigurări şi/sau în
reasigurări îşi poate începe activitatea imediat.
Art. 362. – În cazul în care Comisia de Supraveghere a
Asigurărilor doreşte să fie informată despre intenţia oricărui intermediar
în asigurări şi/sau în reasigurări dintr-un stat membru de a desfăşura
41
activităţi de intermediere pe teritoriul României, va comunica această
cerinţă Comisiei Europene. Intermediarul în asigurări şi/sau în
reasigurări va transmite, prin autoritatea competentă din statul membru
de origine, documentele şi informaţiile solicitate, conform prevederilor
legale în vigoare.
Art. 363. – (1) Intermediarul în asigurări şi/sau în reasigurări cu
domiciliul sau, după caz, cu sediul social într-un stat membru care, în
baza dreptului de stabilire şi a libertăţii de a presta servicii, doreşte să
desfăşoare activitate de intermediere pe teritoriul României, are obligaţia
respectării şi se supune reglementărilor legislaţiei române.
(2) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor solicită unui
intermediar în asigurări şi/sau în reasigurări care desfăşoară activitate de
intermediere pe teritoriul României orice informaţii şi documente
necesare verificării respectării de către acesta a legislaţiei naţionale.
Art. 364. – (1) În cazul în care Comisia de Supraveghere a
Asigurărilor constată nerespectarea prevederilor legislaţiei naţionale de
către intermediarii în asigurări şi/sau în reasigurări care desfăşoară
activităţi pe teritoriul României, conform prevederilor art. 363, solicită
acestora luarea măsurilor necesare în vederea remedierii situaţiei.
(2) În cazul în care Comisia de Supraveghere a Asigurărilor
constată că intermediarul nu ia toate măsurile necesare pentru
remedierea situaţiei, aceasta informează în acest sens autoritatea
competentă din statul membru de origine.
(3) În cazul în care măsurile luate de autoritatea competentă din
statul membru de origine se dovedesc a fi inadecvate şi/sau insuficiente
şi dacă intermediarul în cauză continuă să încalce prevederile legislaţiei
naţionale, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor îşi exercită atribuţiile
ce îi revin conform legii, fiind în drept să aplice sancţiunile prevăzute de
lege, inclusiv interzicerea desfăşurării activităţii de intermediere în
asigurări şi/sau în reasigurări pe teritoriul României.
Art. 365. – În cazul retragerii autorizaţiei de funcţionare a unui
intermediar în asigurări şi/sau în reasigurări, care îşi are sediul social pe
teritoriul României, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va informa
toate autorităţile competente pe al căror teritoriu îşi desfăşoară
activitatea acel intermediar, în baza libertăţii de a presta servicii.
42
Art. 366. – (1) Activităţile de publicitate ale intermediarilor în
asigurări şi/sau în reasigurări trebuie să respecte prevederile legale care
reglementează această activitate în vederea protejării interesului public.
(2) În cazul în care Comisia de Supraveghere a Asigurărilor
constată încălcarea prevederilor alin.(1) de către intermediarii în
asigurări şi/sau în reasigurări care îşi desfăşoară activitatea în baza
dreptului de stabilire şi a libertăţii de a presta servicii, solicită încetarea
imediată a acestor practici, în caz contrar urmând să informeze
autoritatea competentă din statul membru de origine.”
51. Articolul 37 va avea următorul cuprins:
„Art. 37. – (1) Nici o faptă sau omisiune a asigurătorului ori a
agentului său, constând în încălcarea oricărei prevederi a prezentei legi,
a legii aplicabile contractului de asigurare şi a condiţiilor sau a
cuantumului primelor de asigurare, precum şi a altor elemente privind
încheierea contractului de asigurare nu poate fi invocată de asigurător
pentru anularea unui contract de asigurare.
(2) Un asigurat care a încheiat un contract de asigurare de viaţă
individual trebuie să aibă la dispoziţie o perioadă de 20 de zile de la data
semnării contractului de către asigurător în intervalul căreia poate să
anuleze acel contract.
(3) Prevederile alin.(2) nu se aplică la contractele cu o durată de
6 luni sau mai mică.”
52. Articolul 38 va avea următorul cuprins:
„Art. 38. – (1) Activităţile de publicitate trebuie să respecte
prevederile care reglementează această activitate, în vederea protejării
interesului public.
(2) Atunci când Comisia de Supraveghere a Asigurărilor
constată încălcarea prevederilor alin. (1) solicită asigurătorului sau
reasigurătorului cu sediul social în România să înceteze imediat aceste
practici, în caz contrar aplicându-se prevederile art.39 alin. (2) lit. d)
sau e).
(3) În cazul în care asigurătorii şi reasigurătorii care desfăşoară
activitate de asigurare pe teritoriul României în baza dreptului de
stabilire şi a libertăţii de a presta servicii nu respectă prevederile alin. (1)
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor solicită încetarea imediată a
acestor practici, iar în cazul în care asigurătorii şi reasigurătorii
43
respectivi nu se vor conforma, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor
va informa autorităţile competente ale statelor membre de origine.”
53. La articolul 39, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
„(2) Constituie contravenţii următoarele fapte:
a) nerespectarea, în orice mod, a normelor adoptate conform
art.8 alin.(1), precum şi a deciziilor Comisiei de Supraveghere a
Asigurărilor emise potrivit art.8 alin.(2);
b) înmatricularea persoanei juridice în Registrul comerţului, fără
autorizaţia prealabilă a Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor;
c) încălcarea, în orice mod, a dispoziţiilor art.18 privind
păstrarea activelor în România;
d) nerespectarea prevederilor art.20 referitoare la conducerea
activităţii de către asigurător sau reasigurător;
e) nesolicitarea de către asigurător/reasigurător/broker de
asigurare şi/sau de reasigurare, după caz, a aprobării de către Comisia de
Supraveghere a Asigurărilor a acţionarilor semnificativi direcţi sau
indirecţi şi a persoanelor semnificative ale asigurătorilor/
reasigurătorilor/brokerilor de asigurare şi/sau de reasigurare;
f) încălcarea în orice mod de către asigurător/reasigurător/broker
de asigurare şi/sau reasigurare a obligaţiilor privind ţinerea evidenţelor
şi transmiterea rapoartelor prevăzute de lege şi/sau de normele adoptate
în aplicarea acesteia;
g) încălcarea obligaţiilor prevăzute la art.16 şi art.35 cu privire
la menţinerea limitei minime a capitalului social şi, după caz, a fondului
de rezervă liberă vărsat, a marjei de solvabilitate minimă şi, după caz, a
fondului de siguranţă;
h) nerespectarea, în orice mod, a prevederilor art.21 şi ale art.22
privind constituirea şi menţinerea rezervelor tehnice şi, respectiv,
acoperirea acestora prin categoriile de active admise;
i) nerespectarea, în orice mod, a prevederilor art.23 privind
transferul de portofoliu;
j) neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a obligaţiilor
prevăzute la art.26 – 28;
k) nerespectarea, în orice mod, a prevederilor art.34 privind
desfăşurarea activităţii agenţilor de asigurare;
l) desfăşurarea activităţii de către asigurători/
reasigurători/ brokeri de asigurare şi/sau de reasigurare cu
44
încălcarea, în orice mod, a prevederilor art.11 – 14, precum şi ale
normelor adoptate în aplicarea acesteia;
m) nerespectarea obligaţiilor prevăzute la art.35 alin. (13) şi
alin.(14) şi la art.38 alin. (2) privind activitatea de publicitate şi de
reclamă;
n) desfăşurarea de către asigurători sau reasigurători a activităţii
de asigurare sau de reasigurare prin intermediari neautorizaţi şi/sau
neînregistraţi potrivit legii;
o) neîndeplinirea ori îndeplinirea în mod defectuos a obligaţiei
de ţinere a registrului agenţilor de asigurare, potrivit legii;
p) neîndeplinirea de către asigurători sau reasigurători, în orice
mod, a obligaţiei privind supravegherea agenţilor de asigurare, prevăzută
de art.20 alin.(3) lit.b) şi de normele date în aplicarea acesteia;
q) efectuarea oricăror modificări ale documentelor şi/sau ale
condiţiilor pe baza cărora s-a acordat autorizaţia de funcţionare, fără
avizul prealabil al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor;
r) desfăşurarea activităţii de către intermediarii în asigurări
şi/sau în reasigurări fără îndeplinirea şi menţinerea cerinţelor
profesionale prevăzute de lege şi de normele date în aplicarea acesteia;
s) nerespectarea prevederilor art. 471 alin.(1) şi (3);
t) nerespectarea prevederilor art. 241 alin (2) şi a normelor emise
în aplicarea prezentei legi.”
54. La articolul 39 alineatul (3), literele c) – e) vor avea
următorul cuprins:
„c) amendă aplicabilă: asigurătorilor, reasigurătorilor şi
brokerilor de asigurare şi/sau de reasigurare, de la 0,05% până la 1% din
capitalul social; agenţilor de asigurare persoane juridice şi persoane
fizice, de la 5.000.000 lei la 20.000.000 lei; administratorilor,
directorilor, directorilor executivi, între 1-6 salarii nete ale persoanelor
respective din luna precedentă celei în care a fost constatată
contravenţia;
d) interzicerea temporară sau definitivă a exercitării activităţii
de asigurare şi/sau de reasigurare, parţială sau totală, pentru asigurători
şi/sau reasigurători, pentru una sau mai multe categorii de asigurări, iar
pentru brokerii de asigurare şi/sau de reasigurare, interzicerea temporară
sau definitivă a activităţii definite la art. 2 lit. C pct. 56 şi 57;
e) retragerea autorizaţiei asigurătorilor, reasigurătorilor sau
brokerilor de asigurare şi/sau de reasigurare.”
45
55. La articolul 39, alineatul (8) va avea următorul cuprins:
„(8) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3
luni la 3 ani sau cu amendă de la 100.000.000 lei la 500.000.000 lei
fapta oricărei persoane constând în desfăşurarea activităţii de asigurare
în/din România, conform prevederilor art.2 lit. A pct.1, fără autorizarea
Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, precum şi desfăşurarea
activităţii fără înscrierea în Registrul asigurătorilor, reasigurătorilor şi
intermediarilor în asigurări şi/sau în reasigurări.”
56. La articolul 39, alineatul (9) va avea următorul cuprins:
„(9) Aplicarea sancţiunilor contravenţionale prevăzute de
prezenta lege, se prescrie în termen de 6 luni de la data constatării faptei,
dar nu mai mult de 24 de luni de la data săvârşirii acesteia.”
57. La articolul 39, alineatele (10) şi (11) vor avea următorul
cuprins:
„(10) Amenzile contravenţionale stabilite prin lege şi aplicate de
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor se fac venituri la bugetul de stat
în cotă de 50%, iar diferenţa se face venit la bugetul Comisiei de
Supraveghere a Asigurărilor.
(11) Contravenţiilor prevăzute la art.39 alin.(2) le sunt
aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr.2/2001 privind regimul
juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin
Legea nr.180/2002, cu modificările ulterioare, în măsura în care prezenta
lege nu prevede altfel.”
58. La articolul 40, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
„Art. 40. – (1) Împotriva deciziilor adoptate de Comisia de
Supraveghere a Asigurărilor, în conformitate cu art.8 alin.(2), persoana
fizică sau juridică în cauză poate face plângere la Curtea de Apel
Bucureşti în termen de 30 de zile de la comunicarea deciziei.”
59. După articolul 41 se introduce articolul 411, cu
următorul cuprins:
„Art. 411. – (1) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor,
împreună cu asociaţiile profesionale din domeniu, va încuraja stabilirea
unor proceduri adecvate în vederea soluţionării pe cale amiabilă a
disputelor existente între intermediarii în asigurări sau reasigurări şi
clienţi.
46
(2) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va încuraja
asociaţiile profesionale în domeniu să coopereze în vederea soluţionării
pe cale amiabilă a disputelor privind intermedierea transfrontalieră a
activităţii de asigurare şi/sau de reasigurare.”
60. După articolul 42 se introduce articolul 421, cu
următorul cuprins:
„Art. 421. – (1) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor este
singura autoritate în măsură să se pronunţe asupra considerentelor de
oportunitate, evaluărilor şi analizelor calitative care stau la baza emiterii
actelor sale.
(2) În cazul contestării în instanţă a actelor Comisiei de
Supraveghere a Asigurărilor, instanţa judecătorească se pronunţă asupra
legalităţii acestor acte.”
61. La articolul 43 alineatul (1), litera d) va avea următorul
cuprins:
„d) contribuţiile plătite de asigurători, reasigurători şi de
brokerii de asigurare şi/sau de reasigurare la uniunile profesionale de
profil.”
62. La articolul 43, după alineatul (2) se introduc alineatele
(3) şi (4), cu următorul cuprins:
„(3) Actul prin care se constată şi se individualizează obligaţia
de plată a unui asigurător, reasigurător, broker de asigurare şi/sau de
reasigurare sau agent de asigurare autorizat sau înregistrat, după caz,
întocmit sau emis de către organele Comisiei de Supraveghere a
Asigurărilor, conform legii, constituie titlu de creanţă.
(4) La data scadenţei, titlul de creanţă devine titlu executoriu, în
baza căruia Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va declanşa
procedura silită de recuperare a creanţelor sale, conform dispoziţiilor
Codului de procedură civilă.”
63. După articolul 47, se introduc articolele 471 – 474 şi
anexele 1 – 3, cu următorul cuprins:
„Art. 471. – (1) Fiecare asigurător are obligaţia de a raporta
Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor volumul primelor brute
subscrise, al daunelor şi al comisioanelor, fără deducerea reasigurării,
defalcate pe fiecare stat membru şi pe fiecare clasă de asigurări pentru
47
care a fost autorizat să o practice, aferente contractelor de asigurare
încheiate în baza dreptului de stabilire şi a libertăţii de a presta servicii.
(2) Raportarea prevăzută la alin.(1) nu va include informaţiile
privind contractele de răspundere civilă a transportatorilor, încadrată în
categoria de asigurări generale, clasa 10 – Asigurări de răspundere civilă
pentru autovehicule, prevăzută la lit.B din anexa nr.1 la prezenta lege.
(3) Forma, conţinutul şi termenele de prezentare a raportului prevăzut
la alin.(1) se vor stabili prin normele emise în aplicarea prezentei legi.
(4) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va transmite, la
cerere, autorităţii competente a statului membru pe teritoriul căruia
asigurătorul îşi desfăşoară activitatea în baza dreptului de stabilire şi a
libertăţii de a presta servicii, situaţia centralizată a raportărilor prevăzute
la alin.(1).
Art. 472. – Asigurătorii, reasigurătorii şi intermediarii în
asigurări şi în reasigurări au dreptul să utilizeze datele cu caracter
personal al asiguraţilor sau beneficiarilor contractelor de asigurare sau
reasigurare înscrise în acestea inclusiv codul de identificare fiscală,
numai în scopul gestionării contractelor de asigurare sau reasigurare şi al
instrumentării dosarelor de daună, cu respectarea prevederilor Legii nr.
677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor
cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date.
Art.473. – Prezenta lege transpune directivele Uniunii Europene
din domeniul asigurărilor, prevăzute în anexa nr.3.
Art. 474. – Anexele nr.1 – 3 fac parte integrantă din prezenta lege.”
Art. II. – În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a
prezentei legi, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va emite norme
de aplicare a Legii nr.32/2000, cu modificările şi completările ulterioare,
inclusiv cu cele aduse acesteia prin prezenta lege.
Art. III. – (1) Dispoziţiile prezentei legi intră în vigoare la 3
zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu
excepţia definiţiilor şi a prevederilor din prezenta lege care implică
statutul de stat membru al României, precum şi a punctelor C şi D din
anexa nr.1, care se vor aplica începând cu data aderării României la
Uniunea Europeană.
48
(2) Asigurătorii care, la data intrării în vigoare a prezentei legi,
erau autorizaţi să desfăşoare simultan asigurări de viaţă şi asigurări
generale se vor conforma prevederilor art.3 alin.(2) din Legea
nr.32/2000, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cu cele
aduse prin prezenta lege, până la data de 31 decembrie 2005.
Art. IV. – (1) Până la data aderării României la Uniunea
Europeană, prevederile art.5 lit.c) din Legea nr.32/2000, cu modificările
şi completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta lege, se
aplică pe bază anuală, în condiţiile stabilite de prezenta lege şi de
normele emise în aplicarea acesteia.
(2) Prevederile art. 26 din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi
completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta lege, se
aplică până la data de 31 decembrie 2005, cu excepţia lit. d), care
rămâne în vigoare şi după această dată.
Art. V. – La data intrării în vigoare a prezentei legi, disponibilul
existent al Fondului Comun Carte Verde se preia de către Fondul de
compensare prevăzut la art.25 alin.(4) din Legea nr.32/2000, cu modificările
şi completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta lege.
Art. VI. – Legea nr.32/2000 privind societăţile de asigurare şi
supravegherea asigurărilor, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr.148 din 10 aprilie 2000, cu modificările şi completările
ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta lege, se va republica,
dându-se textelor o nouă numerotare.
49
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României,
cu respectarea prevederilor articolului 75 şi ale articolului 76 alineatul
(1) din Constituţia României, republicată.
PREŞEDINTELE
CAMEREI DEPUTAŢILOR
p. PREŞEDINTELE
SENATULUI
Valer Dorneanu Doru Ioan Tărăcilă
Bucureşti, 11 octombrie 2004
Nr. 403
Anexa nr.1
A. Asigurări de viaţă
Tipuri de asigurări care au o bază contractuală:
(a) asigurări de viaţă care includ: asigurarea la termen de
supravieţuire, asigurarea de deces, asigurarea la termen de supravieţuire
şi de deces (mixtă de viaţă), asigurarea de viaţă cu rambursarea
primelor, asigurarea de căsătorie, asigurarea de naştere;
(b) anuităţi;
(c) asigurări de viaţă suplimentare: asigurări de deces din
accident, asigurări de vătămări corporale, asigurări de incapacitate
permanentă din boală, asigurări de incapacitate permanentă din accident,
asigurări de incapacitate temporară din boală, asigurări de incapacitate
temporară din accident, asigurări de spitalizare, asigurări de cheltuieli
medicale, asigurări de boli grave, asigurări de şomaj, când acestea sunt
subscrise suplimentar unui contract de asigurări de viaţă;
(d) asigurări permanente de sănătate .
Clasele de asigurări de viaţă
I. Asigurări de viaţă, anuităţi şi asigurări de viaţă suplimentare,
prevăzute la pct. A lit.(a), (b) şi (c), cu excepţia celor prevăzute la pct.II
şi III.
II. Asigurări de căsătorie, asigurări de naştere.
III. Asigurări de viaţă şi anuităţi care sunt legate de fonduri de
investiţii, prevăzute la pct. A lit. (a) şi (b).
IV. Asigurări permanente de sănătate, prevăzute la pct. A lit.(d).
B. Asigurări generale
Clasele de asigurări generale:
1. Asigurări de accidente (inclusiv accidentele de muncă şi
bolile profesionale) pentru care se acordă:
- despăgubiri financiare
- despăgubiri în natură
- despăgubiri mixte (financiare şi în natură)
- despăgubiri pentru vătămări corporale suferite de persoane în
timpul transportului
2
2. Asigurări de sănătate pentru care se acordă:
- despăgubiri financiare
- despăgubiri în natură
- despăgubiri mixte (financiare şi în natură)
3. Asigurări de mijloace de transport terestru (altele decât
feroviare) care acoperă:
- daune survenite la mijloacele de transport terestru cu motor
- daune survenite la mijloacele de transport terestru, altele decât
cele cu motor
4. Asigurări de mijloace de transport feroviar care acoperă:
- daune survenite la mijloacele de transport feroviar, care se
deplasează sau transportă mărfuri sau persoane
5. Asigurări de mijloace de transport aerian, care acoperă:
- daune survenite la mijloacele de transport aerian
6. Asigurări de mijloace de transport maritim, lacustru şi fluvial,
care acoperă:
- daune survenite la mijloace de transport fluvial
- daune survenite la mijloace de transport lacustru
- daune survenite la mijloace de transport maritim
7. Asigurări de bunuri în tranzit care acoperă:
- daune suferite de mărfuri, bagaje şi alte bunuri transportate
8. Asigurări de incendiu şi alte calamităţi naturale, care acoperă:
- daune suferite de proprietăţi şi bunuri (altele decât bunurile
cuprinse în clasele 3, 4, 5, 6 şi 7), cauzate de:
- incendiu
- explozie
- furtună
- alte fenomene naturale în afara furtunii
- energie nucleară
- surpare de teren
3
9. Alte asigurări de bunuri, care acoperă:
- daune suferite de proprietăţi şi bunuri (altele decât bunurile
cuprinse în clasele 3, 4, 5, 6 şi 7), atunci când aceste daune sunt cauzate
de grindină sau îngheţ, furt, altele decât cele prevăzute la pct. 8
10. Asigurări de răspundere civilă pentru autovehicule, care
acoperă:
- daune care rezultă din folosirea autovehiculelor terestre
(inclusiv răspunderea transportatorului)
11. Asigurări de răspundere civilă pentru mijloace de transport
aerian, care acoperă:
- daune care rezultă din folosirea mijloacelor de transport aerian
(inclusiv răspunderea transportatorului)
12. Asigurări de răspundere civilă pentru mijloace de transport
maritim, lacustru şi fluvial, care acoperă:
- daune care rezultă din folosirea mijloacelor de transport
maritim, lacustru şi fluvial (inclusiv răspunderea transportatorului)
13. Asigurări de răspundere civilă generală care acoperă:
- daune din prejudicii produse terţilor, altele decât cele
menţionate la pct. 10, 11 şi 12
14. Asigurări de credite care acoperă următoarele riscuri:
- insolvabilitate
- credit de export
- vânzare în rate
- credit ipotecar
- credit agricol
15. Asigurări de garanţii pentru:
- garanţii directe
- garanţii indirecte
16. Asigurări de pierderi financiare, care acoperă:
- riscuri de şomaj
- insuficienţa veniturilor
- pierderi datorate condiţiilor meteorologice nefavorabile
4
- nerealizarea beneficiilor
- riscurile aferente cheltuielilor curente
- cheltuielile comerciale neprevăzute
- deprecierea valorii de piaţă
- pierderile de rentă sau alte venituri similare
- pierderile comerciale indirecte, altele decât cele menţionate
anterior
- pierderile financiare necomerciale
- alte pierderi financiare, conform clauzelor contractului de
asigurare
17. Asigurări de protecţie juridică, care acoperă:
- cheltuielile cu procedura judiciară şi alte cheltuieli, cum ar fi:
recuperarea pagubei suferite de asigurat printr-o procedură civilă sau
penală, apărarea ori reprezentarea asiguratului într-o procedură penală,
administrativă sau împotriva unei reclamaţii îndreptate împotriva
acestuia
18. Asigurări de asistenţă a persoanelor aflate în dificultate în
cursul deplasărilor sau absenţelor de la domiciliu sau de la locul de
reşedinţă permanentă
Riscurile cuprinse într-o clasă nu pot fi clasificate într-o altă
clasă, cu excepţia cazului menţionat la pct. C din prezenta anexă.
C. Denumirea autorizaţiei acordate simultan pentru mai
multe clase de asigurare:
a) clasele nr.1 şi 2, se acordă sub denumirea „Asigurări de
accidente şi boală”;
b) clasele nr.1 (a patra liniuţă), 3, 7 şi 10, se acordă sub
denumirea „Asigurări auto”;
c) clasele nr.1 (a patra liniuţă), 4, 6, 7 şi 12, se acordă sub
denumirea „Asigurări maritime şi de transport”;
d) clasele nr.1 (a patra liniuţă), 5, 7 şi 11, se acordă sub
denumirea „Asigurări de aviaţie”;
e) clasele nr.8 şi 9, se acordă sub denumirea „Asigurări de
incendii şi alte daune la proprietăţi”;
5
f) clasele nr.10, 11, 12 şi 13, se acordă sub denumirea
„Asigurări de răspundere civilă”;
g) clasele nr.14 şi 15, se acordă sub denumirea „Asigurări de
credite şi garanţii”.
D. Riscuri auxiliare
Asigurătorul autorizat să subscrie un risc principal dintr-o clasă
poate să subscrie riscuri cuprinse într-o altă clasă, fără ca autorizaţia să
prevadă aceste riscuri, dacă acestea:
- sunt legate de riscul principal
- privesc obiectul care se află sub incidenţa riscului principal şi
- sunt garantate prin contractul care reglementează riscul
principal.
Riscurile cuprinse în clasele nr.14. „Asigurări de credite”, nr.15.
„Asigurări de garanţii” şi nr.17. „Asigurări de protecţie juridică” nu pot
fi considerate ca riscuri secundare pentru alte clase.
Riscurile cuprinse în clasa nr.17. „Asigurări de protecţie
juridică” pot fi considerate riscuri auxiliare clasei nr.18. „Asigurări de
asistenţă”, atunci când sunt legate de riscul principal şi când riscul
principal se referă numai la asistenţa furnizată persoanelor care sunt în
dificultate în cursul deplasărilor sau absenţelor de la domiciliu sau de la
locul de reşedinţă permanentă.
Asigurările de protecţie juridică pot fi considerate ca fiind
riscuri auxiliare, cu respectarea prevederilor primului alineat, dacă
litigiile sau riscurile care decurg din acestea sunt aferente utilizării
mijloacelor de transport maritim.
E. Riscuri majore sunt:
a) riscurile cuprinse în clasele nr.4, 5, 6, 7, 11 şi 12 de la pct. B
din prezenta anexă;
b) riscurile cuprinse în clasele nr.14 şi 15 de la pct. B din
prezenta anexă, atunci când titularul contractului de asigurare exercită
din punct de vedere profesional o activitate industrială, comercială sau
independentă şi riscul se referă la această activitate;
c) riscurile cuprinse în clasele nr.3, 8, 9, 10, 13 şi 16 la pct. B, în
măsura în care titularul contractului de asigurare depăşeşte limitele a cel
puţin două din următoarele trei criterii, începând cu 1 ianuarie 2007:
6
– totalul activelor: 6,2 milioane EURO, stabilit pe baza cursului
ROL/EUR comunicat de Banca Naţională a României pentru ultima zi
a exerciţiului financiar precedent
– cifra de afaceri: 12,8 milioane EURO, stabilită pe baza
cursului ROL/EUR comunicat de Banca Naţională a României pentru
ultima zi a exerciţiului financiar precedent
– numărul mediu de angajaţi în cursul exerciţiului: 250.
d) În cazul în care titularul contractului de asigurare face parte
dintr-un grup care are obligaţia întocmirii situaţiilor financiare
consolidate, criteriile menţionate la lit.c) se vor aplica conturilor
consolidate.
Anexa nr. 2
REGISTRUL SPECIAL
1. În perioada desfăşurării activităţii sale, fiecare societate de
asigurare trebuie să ţină la sediul ei central un registru special al
activelor admise să acopere rezervele tehnice calculate şi menţinute în
conformitate cu reglementările prevăzute de prezenta lege şi ale
normelor date în aplicarea acesteia.
2. În situaţia exercitării de către societatea de asigurare a unei
activităţi de asigurare generală sau a unei activităţi de asigurare de viaţă,
aceasta este obligată să ţină la sediul ei central registrul special pentru
categoria de activitate respectivă.
3. Valoarea totală a activelor înscrise, evaluate în conformitate
cu prevederile legale în vigoare, trebuie să fie, în orice moment, cel
puţin egală cu valoarea rezervelor tehnice.
4. În situaţia în care un activ înscris în registru este grevat de
sarcini în favoarea unui creditor sau a unui terţ, cu consecinţa
indisponibilizării unei părţi din valoarea acestui activ pentru acoperirea
angajamentelor, această situaţie se înscrie în registru, iar suma
indisponibilă nu este inclusă în valoarea totală menţionată la pct.3.
5. Dacă un activ admis să acopere rezervele tehnice este grevat
de sarcini în favoarea unui terţ sau a unui creditor, fără a îndeplini
condiţiile de la pct.4, sau dacă un astfel de activ este grevat de sarcini în
favoarea unui creditor sau a unui terţ ori dacă un creditor are un drept de
a cere compensarea creanţei sale cu creanţa societăţii de asigurare, în caz
de insolvenţă şi faliment al acesteia, această situaţie se înscrie în
registru, iar acelor active li se aplică prevederile legale în vigoare.
6. Componenţa activelor înscrise în registru conform pct.1-5, în
momentul deschiderii procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului,
nu trebuie să se modifice şi nu se poate opera vreo schimbare în registru,
cu excepţia corectării erorilor pur materiale, decât cu avizul Comisiei de
Supraveghere a Asigurărilor şi cu aprobarea judecătorului sindic.
7. Sub rezerva pct.6, lichidatorii trebuie să adauge la valoarea
activelor respective toate veniturile obţinute din fructificarea lor, precum
şi valoarea primelor încasate în activitatea în cauză între momentul
deschiderii procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului şi cel al
2
plăţii daunelor aferente activităţii de asigurare sau, după caz, cel al
transferului de portofoliu.
8. Dacă produsul realizării unor active este mai mic decât
valoarea lor estimată în registre, lichidatorii sunt obligaţi să furnizeze o
justificare privind acest lucru Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor,
precum şi judecătorului sindic.
Anexa nr.3
DIRECTIVE
ale căror prevederi au fost transpuse în prezenta lege
1. Prima Directivă a Consiliului 73/239/CEE din 24 iulie 1973,
privind coordonarea legilor reglementărilor si prevederilor
administrative privind iniţierea şi desfăşurarea activităţii de asigurare
directă, alta decât cea de viaţă. (Jurnalul Oficial L 228, 16/08/1973 p.
0003)
Versiunea consolidată cuprinzând modificările aduse prin
următoarele directive: 76/580, 84/641, 87/343, 87/344, 88/357, 90/618,
92/49, 95/26, 2000/26, 2002/13, 2002/87.
- Art. 1, Art. 2, Art.5, Art.6, Art. 7, Art.8, Art.9, Art.10, Art.12,
Art.13, Art. 14, Art.16, Art.17, Art.19, Art. 20, Art.22, Art.23, Art. 25,
Art.26, Art.27, Art. 28a), Art. 29a), Art. 29b), Art.37, Anexele A, B, C.
2. Directiva 2001/17/CE a Parlamentului European şi a
Consiliului, din 19 martie 2001, privind reorganizarea şi falimentul
societăţilor de asigurări. (Jurnalul Oficial L 110 , 20/04/2001 p. 0028)
- Art. 10(3), Anexa.
3. Directiva 2002/83/CE a Parlamentului European şi a
Consiliului din 5 noiembrie 2002 privind asigurarea de viaţă. (Jurnalul
Oficial L 345, 19/12/2002 p. 0001)
- Expunere de motive (18), Art.1, Art.2, Art.4, Art.5, Art.7, Art.8,
Art.9, Art.14, Art. 15, Art.18, Art.20, Art.24, Art.27, Art.28, Art.29,
Art.31, Art. 39, Art. 40, Art.41, Art.42, Art.43, Art.44, Art.45, Art.46,
Art.47, Art.48, Art.49, Art.51, Art.53, Art.54, Art.55, Art.61, Art.67,
Art.69, Anexa , Anexa 2.
4. Directiva 2002/87/CE a Parlamentului European şi a
Consiliului, din 16 decembrie 2002, privind supravegherea suplimentară
a instituţiilor de credit, a societăţilor de asigurare şi a firmelor de
investiţii într-un conglomerat financiar şi cuprinzând modificări la
Directivele Consiliului 73/239/CEE, 92/49/CEE şi 93/22/CEE şi
2
Directivele 98/78/CE si 2000/12/CE ale Parlamentului European şi
Consiliului. (Jurnalul Oficial L 035 , 11/02/2003 p. 0001)
- Art.2(2), Art.2(6), Art.2(9), Art.2(10), Art.2(11), Art.2(12),
Art.2(13), Art.2(14), Art.2(15), Art.2(16.
5. Directiva 2002/92/CE a Parlamentului European şi
Consiliului din 9 decembrie 2002 privind intermedierea în asigurări.
(Jurnalul Oficial L 009, 15/01/2003 p.0003)
- Art.1, Art.1(2), Art. 2, Art.3, Art.4, Art. 6, Art.7,
Art. 7(3), Art.9, Art.11, Art.12.
6. Directiva 92/49/CEE din 18 iunie 1992 de coordonare a
dispoziţiilor legale, de reglementare şi administrative privind asigurarea
directă, alta decât asigurarea de viaţă, şi de modificare a Directivelor
73/239/CEE şi 88/357/CEE (a treia directivă privind „asigurarea, alta
decât de viaţă”). (Jurnalul Oficial L 228 11/08/1992 p.1)
– Expunere de motive (7), Art. 1, Art. 2, Art. 4, Art.5, Art.6,
Art.7, Art.8 Art.9, Art.10, Art. 11, Art.12, Art.13, Art.14, Art.16, Art. 27,
Art.29, Art.30, Art.32, Art.34, Art. 35, Art.36, Art.38, Art. 39, Art. 40,
Art. 41, Art. 44, Art. 45, Art. 46, Art. 51, Art. 56, Art. 57.
7. Directiva 98/78/CE din 27 octombrie 1998 privind
supravegherea suplimentară a societăţilor de asigurare care fac parte
dintr-un grup de asigurare. (Jurnalul Oficial L 330 , 05/12/1998 p. 0001)
- Expunere de motive (10)-(11), Art. 1(b), Art.1(g), Art. 1(h),
Art.1(i), Art.1(j), Art.9.
8. Directiva 83/349/CEE din 13 iunie 1983 în temeiul art. 54
alin. (3) lit.(g) din Tratat, privind conturile consolidate. (Jurnalul Oficial
L 193 18/07/1983 p.0001)
- Art.1.
9. Directiva 2000/26/CE din 16 mai 2000 privind armonizarea
legislaţiilor statelor membre privind asigurarea de răspundere civilă
pentru daunele decurgând din circulaţia autovehiculelor şi de modificare
a Directivelor Consiliului 73/239/CEE şi 88/357/CEE (A patra directivă
privind asigurarea auto) (Jurnalul Oficial L 181, 20/07/2000 p. 0065)
- Art. 4, Art.6.
3
10. Directiva 2004/39/EC a Parlamentului European şi
Consiliului din 21 aprilie 2004 privind pieţele instrumentelor financiare,
care modifică următoarele directive: 85/611/EEC, 93/6/EEC şi
2000/12/EC şi care abrogă Directiva 93/22/EEC – Art.4 (14).
Loading ...
