Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articol unic. – Legea cooperaţiei agricole nr.566/2004,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1236 din 22
decembrie 2004, cu modificările ulterioare, se modifică şi se
completează după cum urmează:
1. Articolul 3 va avea următorul cuprins:
„Art.3. – Cooperativa agricolă este o asociaţie autonomă cu un
număr nelimitat de membri, cu capital variabil, care exercită o
activitate economică, tehnică şi socială în interesul privat al
membrilor săi.”
2. La articolul 8, litera b) va avea următorul cuprins:
„b) principiul egalităţii membrilor în luarea deciziilor de
conducere administrativă a activităţii cooperativei;”
3. La articolul 11 alineatul (1), literele a) şi c) ale vor avea
următorul cuprins:
„a) denumirea şi sediul;
2
…………………………………………………………………………………………………
c) lista cu numele şi prenumele, locul şi data naşterii, domiciliul,
codul numeric personal, cetăţenia persoanelor fizice membri
fondatori, denumirea, numărul din registrul comerţului şi sediul
persoanelor juridice membri cooperatori.”
4. Alineatul (1) al articolul 12 va avea următorul cuprins:
„Art.12. – (1) Cooperativa agricolă va avea o denumire proprie,
care să includă sintagma cooperativă agricolă.”
5. Alineatele (4), (5) şi (9) ale articolul 15 vor avea
următorul cuprins:
„(4) La intrarea în cooperativa agricolă, bunurile mobile şi
imobile care se constituie ca aport la capitalul social se vor evalua
pentru a se determina valoarea părţilor sociale subscrise în natură de
către membrii cooperatori.
(5) În cazul cooperativelor agricole pentru administrarea şi
gestionarea terenurilor agricole, bunurile care se aduc în folosinţă în
cooperativa agricolă, precum şi terenurile de orice fel rămân în
proprietatea membrilor cooperatori, cooperativa agricolă având
dreptul de uzufruct.
…………………………………………………………………………………………………
(9) Părţile sociale pot fi cesionate între membrii cooperatori,
donate şi lăsate moştenire. Cesionarea şi donarea părţilor sociale
persoanelor din afara cooperativei agricole se pot face numai cu
aprobarea adunării generale şi numai dacă cumpărătorul sau
donatorul, după caz, solicită înscrierea în cooperativa agricolă.”
6. Alineatul (2) al articolul 17 va avea următorul cuprins:
„(2) Distribuirea profitului cooperativei se face în conformitate
cu hotărârea adunării generale.”
7. Alineatul (2) al articolul 18 va avea următorul cuprins:
„(2) Contravaloarea activităţilor economice desfăşurate pe baza
relaţiilor cooperatiste se atribuie membrului cooperator de către
cooperativele agricole, venitul obţinut fiind supus impozitului pe
venit.”
3
8. Alineatul (4) al articolul 20 va avea următorul cuprins:
„(4) Excluderea unui membru cooperator se propune de către
consiliul de administraţie şi se aprobă de către adunarea generală.”
9. La articolul 76, după litera d) se introduce o literă nouă,
litera e), cu următorul cuprins:
„e) recunoaşterea şi asimilarea cooperativelor agricole de către
Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale ca grupuri de
producători, pentru a beneficia de toate drepturile prevăzute de
legislaţia în vigoare.”
4
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu
respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din
Constituţia României, republicată.
PREŞEDINTELE
CAMEREI DEPUTAŢILOR
p. PREŞEDINTELE
SENATULUI
Bogdan Olteanu Doru Ioan Tărăcilă

















