Legea 302 din 24 octombrie 2005 (Legea 302/2005) pentru modificarea si completarea Legii nr. 31/1990 privind societatile comerciale

Publicat in Monitorul Oficial 953 din 27 octombrie 2005 (M. Of. 953/2005)

Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege.

Art. I. – Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:

1. La articolul 10, alineatul (1) va avea urmatorul cuprins:

“Art. 10. – (1) Capitalul social al societatii pe actiuni si al societatii in comandita pe actiuni nu poate fi mai mic de 25.000 euro, in echivalent lei, calculat la cursul de schimb comunicat de Banca Nationala a Romaniei la data subscrierii.”

2. La articolul 237, alineatul (6) va avea urmatorul cuprins:

“(6) La data ramanerii irevocabile a hotararii judecatoresti de dizolvare, persoana juridica intra in lichidare, potrivit prevederilor prezentei legi.”

3. La articolul 237, dupa alineatul (6) se introduc patru noi alineate, alineatele (7)-(10), cu urmatorul cuprins:

“(7) Daca in termen de 3 luni de la data ramanerii irevocabile a hotararii judecatoresti de dizolvare nu se procedeaza la numirea lichidatorului, judecatorul delegat, la cererea oricarei persoane interesate, numeste un lichidator de pe Lista practicienilor in reorganizare si lichidare, remunerarea acestuia urmand a fi facuta din averea persoanei juridice dizolvate sau, in cazul lipsei acesteia, din fondul de lichidare constituit in temeiul Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizarii judiciare si a falimentului, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.

(8) Daca judecatorul delegat nu a fost sesizat, in conditiile alin. (7), cu nici o cerere de numire a lichidatorului in termen de 3 luni de la expirarea termenului prevazut la alin. (7), persoana juridica se radiaza din oficiu din registrul comertului, prin incheiere a judecatorului delegat, pronuntata la cererea Oficiului National al Registrului Comertului, cu citarea partilor, conform dreptului comun.

(9) Incheierea de radiere se inregistreaza in registrul comertului, se comunica persoanei juridice la sediul social, Agentiei Nationale de Administrare Fiscala si directiilor generale ale finantelor publice judetene si a municipiului Bucuresti, pe cale electronica, si se afiseaza pe pagina de Internet a Oficiului National al Registrului Comertului si la sediul oficiului registrului comertului de pe langa tribunal, in raza caruia societatea isi are inregistrat sediul.

(10) Bunurile ramase din patrimoniul persoanei juridice radiate din registrul comertului in conditiile alin. (8) si (9) revin actionarilor. Acest drept se prescrie in termen de 6 luni de la comunicarea incheierii de radiere.”

4. Articolul 293 se abroga.

Art. II. -

(1) In termen de un an de la data intrarii in vigoare a prezentei legi, societatile pe actiuni si societatile in comandita pe actiuni la care nivelul capitalului social este inferior valorii prevazute la pct. 1 al art. I au obligatia majorarii, potrivit legii, a capitalului social la o valoare de minimum 25.000 euro, in echivalent lei, calculat la cursul de schimb comunicat de Banca Nationala a Romaniei la data subscrierii.

(2) De la data expirarii termenului prevazut la alin. (1), Oficiul National al Registrului Comertului va solicita tribunalelor dizolvarea societatilor pe actiuni si a societatilor in comandita pe actiuni care nu si-au indeplinit obligatia de majorare a capitalului social in limita prevazuta de lege.

Art. III. -

(1) Prin derogare de la prevederile art. 237 alin. (3) si (4) din Legea nr. 31/1990, republicata, hotararea tribunalului prin care s-a pronuntat dizolvarea pentru neindeplinirea obligatiei de majorare a capitalului social la limita legala de 25.000 euro, in echivalent lei, se inregistreaza in registrul comertului, se comunica pe cale electronica Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, directiilor generale ale finantelor publice judetene si a municipiului Bucuresti si Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului si se afiseaza pe pagina de Internet a Oficiului National al Registrului Comertului si la sediul oficiului registrului comertului de pe langa tribunal, in raza caruia societatea isi are inregistrat sediul.

(2) Orice persoana interesata poate face recurs impotriva hotararii judecatoresti de dizolvare, in termen de 30 de zile de la efectuarea publicitatii prin afisare pe pagina de Internet a Oficiului National al Registrului Comertului. Societatea comerciala impotriva careia s-a dispus dizolvarea poate formula recurs in termen de 30 de zile de la comunicarea hotararii judecatoresti, in conditiile Codului de procedura civila.

Aceasta lege a fost adoptata de Parlamentul Romaniei, cu respectarea prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (1) din Constitutia Romaniei, republicata.

Spune-le prietenilor tai:
  • Print
  • Digg
  • StumbleUpon
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Yahoo! Buzz
  • Twitter
  • Google Bookmarks